News Flash:

Sfaturi pentru congelarea mancarurilor gatite

15 Martie 2011
1181 Vizualizari | 0 Comentarii
Unele gospodine obisnuiesc sa gateasca portii mai multe dintr-un anumit fel de mancare si sa congeleze o parte din acestea pentru a le consuma peste ceva timp. Iar procedand in acest fel nu mai sunt nevoite sa gateasca in fiecare zi; cele mai multe feluri de mancare congelate pot tine doua-trei luni in congelator.

Insa, pentru a putea proceda astfel trebuie sa stii si cateva lucruri legate de congelarea preparatelor culinare, potrivit CookingLight.

1. Tine cont de prospetime

Prospetimea si calitatea mancarurilor la momentul congelarii influenteaza starea produsului congelat. Cele congelate atunci cand sunt inca foarte proaspete au un gust mai bun decat cele puse la congelator la sfarsitul perioadei de prospetime. Este important sa le tii la 0 grade Celsius sau sub 0 pentru a-si mentine continutul de vitamine, culoarea, gustul si textura. Poti folosi chiar un termometru, pentru a te asigura ca temperatura nu creste.

In plus, este bine sa stii ca unele preparate, cum ar fi supe, tocanite, carne se preteaza la congelat mai bine decat altele.

2. Raceste produsele complet si repede

Daca vrei ca produsele sa fie cat mai sigure pentru consum, nu pune la congelator preparate care sunt calde deoarece pot duce la dezghetarea partiala a celor din jur, alterandu-le gustul si textura.

Si, in plus, este important sa le racesti repede dupa ce au fost gatite. Pentru a face acest lucru, pune cantitatea de mancare pe care vrei sa o congelezi intr-un vas, iar pe acesta asaza-l intr-un alt vas plin pe jumatate cu gheata.

In cazul mancarurilor semilichide, dupa ce s-au racit ai grija sa indepartezi grasimea de deasupra deoarece aceasta se altereaza mai repede, scurtand astfel "viata" preparatului.

3. Pune pachete mici

Pune in congelator pachete mici, pentru a-ti fi mai usor sa le dezgheti. Daca vei congela un pachet mare si ai nevoie doar o portie din el va fi mai greu sa o obtii. Poti eventual sa tai "blocul", dar este destul de riscant. In niciun caz insa nu recongela un produs care a fost decongelat.

4. Insemneaza pachetele congelate

Ai grija sa notezi pe fiecare punga ce se afla in interior sau la ce ar putea servi, data la care l-ai pus in congelator si chiar numarul de portii.

5. Ai grija ca inghetul sa fie rapid

Cu cat preparatul ingheata mai repede, cu atat calitatea lui este mai buna dupa ce a fost decongelat. Iar pentru acest lucru este nevoie sa ai grija sa nu ingramadesti pachetele in congelator, ci sa le pui in asa fel incat aerul sa circule printre ele (de preferat intr-un singur strat).

6. Lasa produsele sa se dezghete in frigider sau la microunde

Indicat este sa dezgheti preparatele in frigider sau la microunde. In cazul in care le pui in frigider este bine sa le lasi suficient timp - cam 5 ore pentru aproximativ o jumatate de kilogram. Pentru a evita riscul de contaminare, nu dezgheta alimentele la temperatura camerei.

7. Alimente care nu sunt "prietenoase" cu congelatorul

In cazul anumitor alimente este bine sa nu folosesti metoda congelarii:

Sosurile ingrosate cu faina sau amidon de porumb se vor separa in timpul procesului de congelare (il poti congela eventual neingrosat si sa il ingrosi apoi, dupa dezghetare).

Fructele si legumele care au un continut ridicat de apa se vor inmuia la decongelare.

Cartofii gatiti isi vor schimba textura daca sunt inghetati (vor deveni nisiposi).

Pastele gatite complet pot avea un aspect de terciuit dupa ce vor fi decongelate (poti eventual sa congelezi paste care nu sunt fierte atat cat trebuie).

Unele lactate, cum ar fi iaurtul, smantana, laptele, se vor separa atunci cand vor fi congelate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cartofii gatiti pastele gatite lactate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5940 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021026 (s)