News Flash:

Secretele Imperiului Incas

23 Mai 2011
1345 Vizualizari | 0 Comentarii
Un paleolog britanic a descoperit ca unul dintre secretele infloririi Imperiului Incas a fost cultivarea porumbului la mari inaltimi. Porumbul a fost cultivat la peste 3.000 de metri altitudine, datorita fertilizarii solului cu balegar provenit de la turmele de lame.

Incasii au creat poate cel mai mare imperiu din America si au construit orasul Machu Picchu, printre alte minuni, datorita unui ingredient, care a fost omis pana acum de catre cercetatori: balegarul de lama, informeaza The Guardian.

Balegarul de la turmele de lame a fertilizat solul, care a permis sa fie cultivat porumbul la altitudini foarte mari. Ceea ce a dus la inflorirea civilizatiei incase in muntii Anzi si la cucerirea unei mari parti din America de Sud.

"Aceasta fertilizare pe scara larga a facut sa se dezvolte agricultura, datorita folosirii acestui ingredient natural, ingrasamantul organic, acum 2.700 de ani", a spus Alex Chepstow-Lusty, un paleolog britanic de la Institutul Francez de studii andine, din Peru.

Studiul realizat de acesta a scos la iveala faptul ca in noroiul din lacul Marcacocha, de langa Ollantayambo, a fost descoperit polen de porumb. Aceasta demonstreaza ca au fost cultivate cereale la inaltimi de cel putin 3.350 de metri altitudine.

"De acum 2.700 de ani, putem vedea inceputurile agriculturii, prin aparitia culturilor de porumb", a declarat Chepstow-Lusty. Cultivarea porumbului a dus la reducerea dependentei de quinoa, o cereala asemanatoare cu spanacul, a locuitorilor si a incurajat consumul de calorii.

Porumbul a fost adus in America de Sud de catre mexicani, cu aproape 5.000 de ani in urma, dar nu si in zona muntilor Anzi. Aici a fost cultivat de incasi, dupa fertilizarea solului cu ajutorul balegarului de la turmele de lame.

In secolul al XII-lea, incasii erau doar un trib din Peru, dar in secolul al XV-lea ei au construit un adevarat imperiu, care se intindea in Argentina, Bolivia, Chile si Ecuador. Perioada de glorie s-a incheiat in anul 1533, cand incasii au fost invinsi de catre conchistadorii spanioli, care l-au ucis pe imparatul Atahualpa.

Cetatea de la Macchu Picchu a fost abandonata si a fost multa vreme necunoscuta, pana in anul 1911, cand exploratorul american Hiram Bingham a "redescoperit-o".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1012 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021432 (s)