News Flash:

S-a lansat o noua aplicatie care transmite locatia telefonului in timpul apelului de urgenta

23 Mai 2019
178 Vizualizari | 0 Comentarii
aplicatie 112

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a lansat recent aplicatia pentru telefoane mobile „Apel 112”, care permite transmiterea coordonatelor geografice ale apelantului la momentul initierii apelului de urgenta catre Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 (SNUAU), informeaza joi Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).

Aplicatia „Apel 112” permite transmiterea localizarii apelantilor la 112 atunci cand apelul de urgenta este generat din reteaua proprie de telefonie mobila, potrivit sursei. Utilizarea aplicatiei presupune activarea serviciilor de date si a functiei de localizare a telefonului mobil. Aplicatia este gratuita si poate fi descarcata si instalata pe telefonul mobil din Google Play sau App Store, fiind compatibila cu telefoanele mobile cu sistem de operare Android sau iOS, potrivit Agerpres.

Vezi si: Aplicatia care iti spune de ce plange bebelusul tau

Chiar daca aplicatia este instalata si activa, aceasta nu va transmite automat localizarea daca numarul de telefon nu apartine unui operator mobil din Romania, daca nu exista acoperire a operatorului care detine numarul de telefon si nici daca telefonul este in roaming.

In aceste situatii, utilizatorii aplicatiei care apeleaza numarul de urgenta 112 pot transmite verbal coordonatele geografice de localizare, deoarece utilizatorii pot vizualiza coordonatele locatiei atunci cand acceseaza aplicatia „Apel 112”.

Serviciul 112 este numarul unic european de urgenta pentru alertarea Politiei, Ambulantei, SMURD-ului, Pompierilor si Jandarmilor si poate fi apelat, in conditiile in care exista o urgenta, chiar si atunci cand utilizatorul nu are semnal la telefonul mobil in reteaua proprie. ANCOM elaboreaza reglementari prin care se stabilesc conditiile tehnice si economice referitoare la realizarea comunicatiilor catre Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta, in scopul furnizarii catre cetateni a serviciului de urgenta 112. Aceste reglementari sunt realizate in acord cu prevederile cadrului legislativ european.

La finalul anului 2016, ANCOM a emis o decizie care impune in sarcina furnizorilor de retele publice mobile de telefonie de a lua toate masurile necesare pentru a permite transmiterea de catre echipamentul terminal catre administratorul SNUAU in maxim 20 de secunde de la momentul initierii apelului, a informatiei de localizare, respectiv latitudinea si longitudinea pozitiei geografice in care se afla echipamentul terminal al apelantului, cel putin pentru apelurile de urgenta 112 initiate de pe terminale mobile care au capabilitatile necesare.

Persoanele cu deficiente de auz si/sau vorbire au la dispozitie serviciul SMS 113 pentru a anunta situatiile de urgenta prin SMS. Functionarea Serviciului 113 este posibila doar dupa inregistrarea beneficiarilor cu dizabilitati de auz si/sau de vorbire in baza de date a SNUAU si a numarului de telefon mobil pe care il folosesc pentru anuntarea urgentelor catre operatorii Sistemului 112.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

telecomunicatii aplicatia telefoane mobile
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0959 (s) | 34 queries | Mysql time :0.014772 (s)