News Flash:

Radu Paraschivescu, despre vindecari miraculoase: de ce romanii au incredere mai multa in „terapeutii” de pe internet decat in medicii specialisti

28 Mai 2018
416 Vizualizari | 0 Comentarii

Medicinei i se imputa tot mai des ca opereaza cu dogme, ca ia chip de religie si ca interzice aspru alternativa homeopata. Cei care formuleaza reprosurile cred doua lucruri despre medicina traditionala: ca are ceva din suavitatea Inchizitiei in raporturile cu homeopatia si ca opereaza ca fatada pentru companii farmaceutice mari, lacome si puternice.

Medicina clasica si homeopatia duc un razboi la fel de inversunat ca al rozelor, tuberozelor, batozelor si sclerozelor. Pierderile sunt importante si se masoara uneori in vieti, alteori in procente de credibilitate. Sa facem cunostinta cu taberele. De o parte, oameni care au trudit onest intr-o facultate grea, cu examene pretentioase si cu un volum de munca urias. De partea cealalta, Florin Condurateanu, Marin Cornea, Stelian Fulga si alte personaje care promit vindecari-miracol dupa ingerarea de (sau frecarea cu) substante incerte, testate neclar si lipsite de girul vreunei autoritati competente. Intre ele, forme imprecise de impostura si de atentat la buzunarul celor instariti, in frunte cu deja vestita detoxifiere, despre care orice specialist veritabil va va spune ca nu exista.   

Prieteni nestiuti. Democratia fara frontiere a internetului prilejuieste aparitia multor prieteni pe care nu-i cunosti, de care n-ai nevoie si care vin fara sa-i chemi. Sunt identitati virtuale, in spatele carora nu prea stii ce se ascunde. Si lucreaza cu totii in orizontul unei tenacitati asiatice. Nu apuci bine sa stergi un mesaj care inglobeaza o fagaduinta providentiala, ca apare al doilea. Homeopatul virtual e echivalentul Hidrei din Lerna sau al balaurului cu sapte capete, aratari capabile de regenerari spectaculoase si imposibil de neutralizat. Langa spondiloza va poposi in scurta vreme SPAMdiloza, afectiunea care-ti umple computerul de mesaje ale unor insi care tin mortis sa te treaca strada, desi e ultimul lucru pe care vrei sa-l faci.

Nu stiu cum arata prietenii virtuali (si nedoriti) ai altora. In schimb, am inceput sa ma obisnuiesc cu ai mei. Cand vad ca am un mesaj de la Lavinia Radulescu, stiu ca mi se promite scaparea definitiva de diabet in maximum doua saptamani. (Diabetic fiind, aproape ca sunt tentat uneori sa merg pe manuta ei homeopata, fie si ca sa-l mai aduc o data in actualitate pe Oscar Wilde, cu nepieritoarea lui butada „Pot sa rezist la orice, in afara de tentatii“.) Daca mesajul vine de la Liliana Acverescu, e vorba fara doar si poate de venele varicoase, care, desigur, vor disparea in totalitate daca vom respecta adlitteram ce recomanda distinsa doamna. La randul ei, doamna doctor Ligia Ioana iese la defilare cu o reteta intitulata „Elimina papiloamele si negii de acasa in doua saptamani“. Pusa astfel la treaba, imaginatia te fixeaza in ipostaza unui turist care isi face vacanta in Corsica si care, in cele doua saptamani de rasfat, are grija sa mai impuste un iepure si sa extermine papiloamele si negii care au ramas frumusel acasa, pe canapea, uitandu-se la televizor. Cum? Trimitand un asasin platit la adresa. Doar am spus, suntem in Corsica.

Un nume-cult. Defilarea virtuala continua cu zglobia aparitie a Nicoletei Lorescu, inalta preoteasa a prostatitei, leac pe care il recomanda pentru scaparea negresita de betesug. Iti fuge gandul la gluma de pe vremuri, cu Nicu Ceausescu si operatia lui de „prost tata“. Nicoleta Lorescu va deveni, cu siguranta, un nume-cult pentru o parte importanta a populatiei barbatesti, dar asta doar daca nu se va lasa devansata in cursa simpatiei masculine de rivala Camelia Ionescu. Aceasta din urma asuma postura unui scamator dublat de un artist al hipnozei, cata vreme se declara capabila sa gasesca „trei legume care intra instantaneu in articulatii“. Pusa astfel in lumina, ancorata in sinergia faptelor (remember?), relatia dintre pastarnac si sinartroze capata deja noi valente. Lucru valabil si pentru felul cum foreaza usturoiul in reduta fibrocartilajelor sau pentru asediul planuit de morcovul crud impotriva carpometacarpienelor.

Si? Niciun domn printre atatea doamne? Cum sa nu. Nimeni altul decat Anghel Radulescu, despre care nu se stie daca este ruda cu Lavinia Radulescu, dar care e gata sa rezolve o alta problema spinoasa. Oferta dumnealui arata in felul urmator: „Afla cum poti scapa de monturile nedorite in doar doua seri“. Sigur, daca Nicoleta Lorescu se ocupa de prostata, poate si Anghel Radulescu sa se dedice monturilor. Atentie, doar cele nedorite. Cele la care tineti ca la ochii din cap si fara de care viata dumneavoastra nu ar mai avea sens nu vor pati nimic. In plus, trebuie remarcat ca exorcizarea monturilor are eficienta doar daca e facuta seara. Daca te ocupi de monturi dimineata sau la amiaza, nu numai ca nu vor disparea, dar se vor inmulti.

Farsele pe bani buni ale panglicarilor de pe internet sau de la televizor au succes indeosebi in tarile sarace sau saracite. In acele tari unde populatia e neinformata, cu o rata de alfabetizare redusa, saraca si atinsa de disperare. Astfel, reteta imposturii ticaloase se scrie de la sine. Iar traficul cu iluzii infloreste, fara ca traficantii sa pateasca ceva.

sursa

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1045 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013612 (s)