News Flash:

Petru Buiuca, castigatorul de la MasterChef, primul interviu dupa concurs: "Sunt regele lumii"

7 Iunie 2012
1217 Vizualizari | 0 Comentarii

Miercuri noapte, romanii au aflat cine este castigatorul primului titlu de MasterChef - Petru Buiuca. Primul sezon al show-ului culinar de talente s-a incheiat oficial odata cu difuzarea de catre Pro TV a finalei si cu acordarea cecului de 50.000 de euro constanteanului de 23 de ani, stabilit in Bucuresti, care lucreaza ca office manager intr-un birou de arhitectura.

La cateva minute dupa ce postul de televiziune a difuzat filmarea ultimei faze a competitiei, MasterChef-ul Romaniei, Petru Buiuca a vorbit in exclusivitate pentru gandul despre temerile sale, despre finalistii cu care a concurat, dar si despre candidatul la titlu pe care l-ar fi vazut in finala. "M-am temut ca nu va fi strigat numele meu. Eu sunt foarte pragmatic, Pana nu aud sau nu vad, nu prea imi fac sperante", a declarat acesta pentru gandul.

Cine este Petru Buiuca

Petru Buiuca are 23 de ani si a devenit cunoscut romanilor in 20 martie 2012, cand Pro TV a difuzat primul episod din emisiunea care avea sa devina lider de audienta. Tanarul, originar din Constanta, a dat admitere la o facultate cu profil economic, dar spune ca marea sa pasiune o reprezinta gatitul. Inca din copilarie cand intra sa-si ajute tatal la pregatiri.

Cand avea 9 ani si mamei sale i-a fost rau, a intrat in bucatarie ca sa incalzeasca laptele. A pus scortisoara in el si astfel a devenit eroul casei. Spune ca a invatat singur sa gateasca si ca isi doreste sa simta ce gust au sarpele, homarul gigant si tarantulele. Gateste orice, iar retetele le simte dupa ce vede ingredientele. La un moment dat a recunoscut ca atat de mult iubeste gatitul incat si noaptea viseaza ca scrie retete.

De cine i-a fost frica castigatorului premiului de 50.000 de euro

A ajuns in finala adus de talent, dar recunoaste ca a mai avut si cateva atuuri, spre deosebire de contracandidatii sai la titlu. Daca Bogdan, Alexandru si Mimi au avut "daruinta, profesionalism, caracter si dragoste pentru mancare - totul in doze un pic mai mari fata de ceilalti", el a avut si altceva. "Atuurile mele au fost simple: atitudinea in fata si in spatele camerelor, disponibilitatea mea de a face sacrificii, modul in care gatesc, modul in care reactionez in diferite situatii. Si ei sunt buni, chiar foarte buni, dar cred ca am avut un pic in plus fata de ei", spune Buiuca pentru gandul.

Marturiseste ca dintre toti finalistii cel mai mult s-a temut de ultimii trei, impotriva carora a si concurat - Mariana Nicolae (Mimi), Alexandru Petricean (zis si D'Artagnan) si Bogdan Alexandrescu. "Ei erau cei mai buni, de asta au si ajuns acolo", afirma cel care, oficial, de astazi este MasterChef.

Pe cine ar fi vazut Buiuca in finala

Pe Mimi, Alexandru si Bogdan ii considera o alegere inspirata pentru a ajunge in finala, dar recunoaste ca ar mai fi fost loc acolo pentru un concurent. "Sunt subiectiv", isi explica Petru Buiuca alegerea.

"Algerea finalat Cea mai buna. Poate as fi inlocuit oricare alt concurent cu Teacher. Ce sa fact! Sunt subiectiv", spune acesta referindu-se la Alexandru Cirtu, profesorul de la o scoala particulara din Bucuresti, concurent si el la MasterChef. De aici si porecla acestuia, de "Teacher".

De altfel, acesta l-a si sustinut deschis pe Petru in probele finale, spre deosebire de fostii concurenti care au recunoscut, inclusiv la interviuri, ca nu prea l-au avut la suflet pe Buiuca. "E o scarba de om", l-a catalogat Gabriel Godeanu, in timp ce Andreea Moldovan a recunoscut ca-l uraste pe Buiuca.

De altfel, cei mai multi dintre ei l-au dat castigator pe D'Artagnan sau pe Mimi si au considerat eliminarea lui Alex Petricean nemeritata.

"Eu sunt pragmatic. Nu-mi fac sperante"

Despre Mimi, cu care si-a si disputat titlul in proba finala, Buiuca afirma ca este "super". "Mimi, esti super, tot respectul", ii transmite noul MasterChef. Mai mult, povesteste ca s-a temut de concurenta si ca a avut, pana in ultima clipa emotii, ca nu el va fi declarat castigator: "Da! Eu sunt foarte pragmatic. Pana nu aud sau nu vad, nu prea imi fac sperante foarte mari". Poate de aceea a si reactionat asa cand si-a auzit numele, explica Petru: "Am simtit ca sunt rege! E fenomenal! ", declara el pentru gandul.

Desi au trecut cateva saptamani de cand a aflat decizia juriului, Petru Buiuca marturiseste ca nu simte foarte puternic schimbarea din viata lui. "Muncesc, asa cum faceam si inainte si sunt fericit. E o intrebare buna pentru luna viitoare", spune castigatorul celor 50.000 de euro.

Promisiunea tatuajului

Intrebat cat de usor i-a fost sa revada ultimele emisiuni din prima editie a show-ului, Buiuca sustine ca nu s-a detasat total de ultimele saptamani din viata lui.

"Imi este foarte greu sa revad emisiunile, parca retraiesc emotiile din platou. Detasare nu are cum sa fie, de vreme ce am fost in mijlocul evenimentelor. E frumos!", povesteste acesta. Iar cu unii dintre fostii sai colegi de show tine si azi legatura: "Tin legatura cu Alex "Teacher" Cirtu, dar si cu Mehrzad si Mihai Stanescu", sustine castigatorul, care nu si-a respectat insa promisiunea, pe care a facut-o la debutul in show.

El a promis atunci ca-si va tatua sigla MasterChef in cazul in care ar castiga competitia culinara. "Nu am facut-o inca, dar o sa ma tin de cuvant. Va anunt", a promis pentru gandul primul MasterChef al Romaniei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

masterchef petru buiuca show culinar talente office manager gandul
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1257 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023619 (s)