News Flash:

Medicamente care iti iau nutrienti vitali din organism

17 Iunie 2011
1113 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6686 RON (-0.0009)
USD: 4.0026 RON (-0.0492)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Medicamentele pot alina simptomele unor afectiuni, insa, in cele mai multe cazuri, nu actioneaza si asupra cauzei. In plus, exista riscul generarii unor efecte secundare.

Asa cum sugereaza o noua carte, unele medicamente pot sa "fure" nutrienti din organism sau sa impiedice absorbtia lor, fiind astfel posibil sa te simti mai rau dupa ce le iei sau chiar sa fii diagnosticat cu o alta boala.

Cartea, "Drug Muggers: Which Medications Are Robbing Your Body Of Essential Nutrients" ("Medicamente-talhari: Ce pastile iti jefuiesc organismul de nutrienti esentiali"), a fost scrisa de unul dintre cei mai buni farmacisti din Statele Unite ale Americii, Suzy Cohen. "Daca ai chiar si un singur nutrient vital intr-o cantitate redusa, poti avea parte de o cascada de efecte secundare neplacute", a declarat ea, conform Daily Mail.

Iar unele pot sa apara la luni sau chiar ani distanta dupa ce ai luat medicamentul respectiv.

Pentru a contracara efectele negative ale acestor medicamente, Cohen sugereaza, ca si solutie, suplimentele alimentare. Si in acest caz trebuie luate in calcul eventualele interactiuni cu medicamentele sau cu alte suplimente. Mai mult, in cazul in care cel in cauza sufera de boli de rinichi, acestea nu ar trebui luate deloc. Cel mai sigur este sa ceri parerea unui medic.

Iata insa care sunt cele mai comune medicamente care pot crea probleme si ce suplimente sa iei, dupa parerea farmacistei Suzy Cohen.

1. Statine

Acestea isi fac treaba la nivelul ficatului, unde suprima o enzima care produce colesterol. Insa, odata cu blocarea acesteia, este blocata si productia de coenzima Q10, conform unor studii realizate in China. Iar aceasta reprezinta un nutrient implicat in toate aspectele producerii de energie si este si un puternic antioxidant, care poate penetra orice celula, inclusiv pe cele ale creierului.

Riscuri: oboseala, slabiciune, pierderi de memorie, respiratii scurte, crampe la picioare, infectii frecvente.

Plan de protectie: 50 mg pana la 200 de mg de coenzima Q10 (sau forma sa activa ubiquinol) o data sau de doua ori pe zi; vitamina D - 2.000 - 5.000 UI zilnic.

2. Antibiotice

Acestea ucid bacteriile "rele", dar ucid de asemenea si bacteriile "bune", care produc vitamina B, implicata in mentinerea tesuturilor musculare, a oaselor si a inimii si care contribuie la mentinerea in stare sanatoasa a sistemului nervos.

Riscuri: boli de inima, risc crescut de cancer, crampe la picioare, reducerea activitatii glandei tiroide si pierderi osoase.

Plan de protectie: vitamina B7 (biotina) - 1.000 pana la 5.000 mcg pe zi; probiotice - 10 miliarde CFU pana la 40 de miliarde CFU, o data pana la de trei ori pe zi, cu patru ore inainte de a lua antibiotice sau cu patru ore dupa.

3. Unele analgezice

Medicamentele pe baza de ibuprofen si aspirina actioneaza asupra prostaglandinelor, chimicale din organism care declanseaza inflamatii, durere si febra. Dar analgezicele respective pot duce la o deficienta de fier si reduc actiunea acidului folic.

Riscuri: boli de inima, depresie, diaree, anemie, ulceratii bucale.

Plan de protectie: acid folic - 400 pana la 800 mcg, o data sau de doua ori pe zi; fier - 20 pana la 30 mg de fier zilnic, timp de pana la trei luni (nu mai mult deoarece ar putea avea un efect toxic).

4. Pastile pentru tensiunea arteriala ridicata

Unele dintre medicamentele pentru aceasta problema, pe baza de captopril, enalapril, lisinopril, quinapril, ramipril, fosinopril, se ataseaza de particulele de zinc, afectand astfel activitatea acestuia, benefica multor procese din organism.

Riscuri: pierderea libidoului, probleme la prostata, caderea parului si incetinirea ritmului de vindecare a unei rani.

Plan de protectie: zinc - 15 pana la 25 de mg pe zi.

5. Unele antidepresive

Cel mai comun tratament pentru depresie este cu inhibitori selectivi ai receptarii serotoninei, despre care se crede ca maresc productia unor substante chimice din creier, legate de dispozitie. Dar acestia, cum ar fi paroxetina si fluoxetina (Prozac), pot de asemenea sa reduca nivelul hormonilor tiroidieni, vitali pentru functiile digestive si controlul muschilor.

Iar pe masura ce acest nivel scade, organismul are nevoie de mai mult iod, esential pentru producerea hormonilor respectivi.

Riscuri: hipotiroidism, depresie, crestere in greutate, scaderea imunitatii.

Plan de protectie: iod - 12,5 mg pana la 25 mg pe zi.

6. Diuretice

Adesea folosite pentru tratarea hipertensiunii, a insuficientei cardiace si a edemelor, acestea provoaca si pierderea multor minerale si nutrienti.

Riscuri: incetinirea ritmului de vindecare a unei rani, depresie, crampe la picioare, crestere in greutate si oase fragile.

Plan de protectie: vitamina C - 300 pana la 2.000 de mg (impartite in doua sau trei doze); calciu - 600 mg pe zi.

7. Pilule anticonceptionale si medicamente pentru terapia de substitutie hormonala

Acestea influenteaza nivelul hormonilor, dar distrug si bacteriile "bune", care sintetizeaza nutrienti precum vitamina B6.

Riscuri: insomnie, pierderi de memorie, iritabilitate, boli de inima, risc crescut de cancer.

Plan de protectie: probiotice - 10 miliarde CFU pana la 40 de miliarde CFU, o data pana la de trei ori pe zi pe stomacul gol, cu patru ore inainte de a lua antibiotice sau cu patru ore dupa; zinc - 15 pana la 25 mg pe zi; vitamina B6 50 mg, o data sau de doua ori pe zi.

8. Unele medicamente pentru diabet

Unele dintre acestea, cele pe baza de metformina, sitagliptina si glipizida, care tin sub control diabetul, reduc insa si nivelul de hemoglobina.

Riscuri: anemie, crampe musculare, oboseala, pierderi de memorie, batai de inima neregulate.

Plan de protectie: coenzima Q10 - 50 pana la 200 mg o data sau de doua ori pe zi; vitamina B12 - 500 pana la 1.000 mcg pe zi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

1 statine 2 antibiotice 6 diuretice
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0852 (s) | 34 queries | Mysql time :0.024981 (s)