News Flash:

Leurda - detoxifiant miraculos

21 Februarie 2011
2216 Vizualizari | 0 Comentarii
Pe la inceputul lunii martie, imediat ce vremea incepe a se incalzi, prin paduri apare leurda, cautata de ursii care ies din hibernare, pentru a face o cura de detoxificare.

Probabil pentru ca e pe placul ursilor, planta se mai numeste si usturoiul-ursului. Leurda are frunze alungite, gustoase si sanatoase care, ca si spanacul, se folosesc in alimentatie, la supe, ciorbe si salata, dar si flori albe, cu miros puternic.

De la miros, gust si proprietati terapeutice, leurda are calitati asemanatoare cu cele ale usturoiului.

In compozitia sa, leurda are cam tot ce-i lipseste omului din organism primavara: vitaminele A si C, sulf, ulei eteric, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru si adenozina, o substanta care reduce colesterolul si impiedica formarea trombilor.

Pentru ca este un purificator perfect, se recomanda ca leurda sa se consume cruda, timp de o luna de zile, deoarece, prin uscare, unele calitati se pierd sau se diminueaza.

Poate fi pusa in salate, in combinatie cu salata verde, frunze de papadie si spanac, iar in supe si ciorbe poate fi asociata cu urzicile, stevia, spanacul. Se pot face sandvisuri cu unt si leurda amestecata cu patrunjel, tocate marunt.

Sucul de leurda combate reumatismul degenerativ si are o puternica actiune antitoxica. Se obtine punand intr-un vas de sticla o mana de frunze proaspete, taiate marunt, peste care se toarna un pahar de apa calda. Se lasa la macerat patru ore, dupa care se filtreaza. Sucul se bea imediat ce a fost preparat. Se recomanda unul, doua pahare de suc pe zi, in cure de cate trei saptamani.

Infuzia din frunze de leurda actioneaza in bolile gastrointestinale, curata rinichii si vezica urinara, elimina excesul de acid uric, prevenind in acest fel crizele de guta. Se obtine turnand apa fierbinte peste doua linguri de planta tocata marunt. Se lasa cateva minute la infuzat, se filtreaza si se bea calda.

O metoda sigura de a pastra calitatile leurdei de la un an la altul este tinctura, preparata in casa, din frunze proaspat culese. Frunzele se taie marunt si se pun intr-o sticla sau borcan cu capac. Se adauga alcool rafinat de 38-40 de grade, cat sa le acopere.

Se lasa doua saptamani la loc insorit, se strecoara si se pastreaza la rece, in sticle mici, de culoare inchisa. Se iau cate 15 picaturi de patru ori pe zi, in apa sau ceai de plante. Tinctiura din frunze de leurda este un remediu impotriva uitarii si un tratament eficient in bolile cardiovasculare.

Vinul de leurda, recomandat mai ales persoanelor in varsta, suferinde de tuberculoza pulmonara, tuse rebela sau insuficienta respiratorie, este un tonic excelent.

Intr-o jumatate de litru de vin alb se pune un pumn de frunze proaspete si se fierbe cinci minute, se mai lasa zece minute la infuzat, dupa care se strecoara si se indulceste cu miere. Se bea dimineata, cate un paharel.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3627 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021905 (s)