News Flash:

Iubirile de vara – ghid de folosire

4 Ianuarie 2018
205 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6478 RON (-0.0072)
USD: 4.0820 RON (-0.0247)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Idila de vacanta este extrem de ofertanta si aprinde imaginatia. Cum sta insa treaba in realitate, ce implicatiile au povestile de dragoste de sezon si de ce ne atrag atat de mult?

Cred ca ti s-a intamplat cel putin o data-n viata sa fiti atrase de tipul ala misto pe care-l vedeai in fiecare dimineata la plaja sau in fiecare seara la barul hotelului. Sau de ghidul cu care ai mers in excursie, de instructorul de surf, barmanul care iti pregatea cocktailuri cu un zambet cuceritor, localnicul sexy din vreo vacanta exotica. Poate ca ai ramas cu fantezia, pentru ca – intamplator sau nu – erai impreuna cu partenerul in vacanta cu pricina, sau poate ca ai fost mai curajoasa si ai trecut la fapte. Pe principiul “what happens in Vegas stays in Vegas”, aventurile de vacanta raman un vis frumos, un soi de evadare fierbinte, fara mari implicatii in viata care te asteapta acasa. Exact aceasta lipsa de implicatii le face extrem de atractive, ideea de a trai clipa fara griji pentru viitor, senzatia de “timp suspendat” pe care ti-o da vacanta departe de casa.

Psihologul Carmen Moldoveanu ne explica in ce fel functioneaza misterul verii: “Tine de viziunea care imparte timpul in timp obisnuit, ordinar si timp extraordinar, iesit din tipar. Daca in societatile vechi existau anumite sarbatori care ii ajutau pe oameni sa se conecteze cu dimensiunea sacra a existentei, acum, in lipsa unei religii eficiente sau a altor mituri spirituale, oamenii cauta iesirea din realitatea banala a vietii prin vacante exotice si idile romantice, fulgeratoare. In aceste context totul pare posibil, si viata isi recapata magia si miraculosul de care oricine are atata nevoie. Femeile, sub privirea iubitoare a unui necunoscut, pot sa se reinventeze si sa devina ceea ce au fost mereu in interior, acum lipsind blocajul timiditatii, gandurile critice sau oboseala zilnica.”
Am flirtat de multe ori atunci cand am plecat in vacanta fara partener, dar niciodata nu am trecut linia catre mai mult.

Trei povesti fierbinti de dragoste

Povestile de amor de vacanta pe care le-am aflat &adunat pentru acest articol variaza intre nopti fierbinti pe plaja la Vama Veche, inecate in aburi de alcool, cine romantice in Toscana, in decoruri desprinse din filme, sau chiar cereri in casatorie refuzate si urmate de lacrimi in aeroport. De cele mai multe ori, totul se termina odata cu sfarsitul vacantei, pentru ca lucrurile sunt prea complicate si oamenii prea diferiti pentru a continua o relatie inceputa astfel.
“Era o perioada in care eram pur si simplu foarte deprimata. Descoperisem ca prietenul meu, cu care eram de 10 ani, ma insela si il parasisem, dar sufeream foarte mult. Planurile noastre de vara se prabusisera, asa ca am plecat spontan, cu prietenele, la Vama Veche. Cred ca nu mai flirtasem cu un tip din liceu, dar in vara aia mi-am trecut toate limitele. Dansam pe plaja pana dimineata, beam prea multe shot-uri de tequila si de cateva ori m-a prins rasaritul fie sarutandu-ma pe plaja cu vreun tip din Expirat sau Amphora, fie intr-o camera straina, alaturi de cineva. Hm, a fost fun dar nu as mai repeta experienta. Cu unul dintre tipi am incercat sa ies la un fel de intalnire, in Bucuresti, dar am descoperit ca nu prea aveam ce sa ne spunem. E adevarat, era si mai mic decat mine, avea 27 de ani”, povesteste Andra (34 de ani), amuzata. Acum e intr-o noua relatie si se pregateste sa plece cu iubitul ei intr-o vacanta cuminte in Grecia.
Ioana (37 de ani), a avut o experienta diferita intr-o vara in care a fost invitata la nunta unor prieteni, la o vila din Toscana. “In vara aia eram singura, iar la masa m-am nimerit langa un tip, un prieten al mirelui, italian, peste 50 de ani, dar incredibil de goog looking si superstilat. Am discutat toata seaaa si… pentru doua zile am crezut ca mi-am gasit iubirea vietii. Ne-am petrecut noaptea impreuna, a doua zi m-a invitat la el, ne-am plimbat, m-a dus la cina, a fost foarte romantic. Pana am aflat ca, de fapt, era insurat, sau despartit – asa sustinea el. Oricum o situatie incerta, mi s-a parut un mare mincinos. M-am intors in Romania, tipul mi-a dat add pe Facebook, dar nu am vrut sa mai vorbesc cu el.”
Cea de-a treia experienta incepe exotic si are un final de telenovela. Mirela (36 de ani) a plecat intr-o vacanta in Malaezia, impreuna cu prietenele, in cautare de ceva plin de adrenalina (rafting, trekking, drumetii in jungla) si a avut parte de adrenalina… amoroasa. “Tipul care ne-a fost ghid in toata experienta asta a facut o adevarata pasiune pentru mine si recunosc ca si eu l-am incurajat. Ne-am tinut de mana si ne-am sarutat intr-o seara, era foarte dragut, dar nu mi-am imaginat ca de la asta se va ajunge la… o cerere in casatorie! El parea foarte indragostit, eu de-abia asteptam sa ma intorc acasa. Ne-a condus la aeroport la plecare si povestea noastra s-a incheiat acolo. Chiar a fost o vacanta interesanta si pot sa spun ca m-am intors cu bateriile incarcate!”

Care sunt capcanele acestor relatii pasagere si cum le putem evita?

Am intrebat-o pe Carmen Moldoveanu si iata ce ne-a raspuns: “Relatiile pasagere sunt valoroase prin influxul de vitalitate si oprimism pe care il insufla vietii. Este ca si cum am sterge praful gros adunat intr-o camera si am redescoperi astfel lucrurile frumoase si colorate care se aflau acolo si care devenisera invizibile. Este insa riscant sa credem ca o relatie inceputa pasionala, cu un partener relativ necunoscut, va ramane la fel de frumoasa cu trecerea timpului. Printre rutine, grijile zilnice, capriciile si rigiditatile fiecaruia, orice vis de dragoste se spulbera daca nu depunem efort si grija zilnica pentru a construi relatia umana pas cu pas. indragostirea este un liant magic care apropie oamenii, insa nu asigura continuitatea relatiei. Daca exista o compatibilitate buna si disponibilitate, doi parteneri pot incerca sa dezvolte o viata in doi, descoperind treptat ce ii apropie si ce ii indeparteaza.”
De cele mai multe ori, idilele de vacanta, alimentate si de decorul exotic, se sfarsesc acolo unde se termina si vacanta, avand putine sanse sa continue intr-o relatie adevarata. Poate cel mai celebru caz este cel al scriitoarei Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului “Mananca, roaga-te, iubeste!”, care si-a gasit iubirea vietii intr-o calatorie in Bali. Asta a alimentat industria turistica locala, o multime de femei calatorind acolo in speranta de a trai o poveste de dragoste asemanatoare, cu final fericit. Nu stim in cate cazuri a functionat, dar nici casnicia scriitoarei americane cu barbatul cunoscut in Bali nu a tinut pana la adanci batranete: cei doi au divortat recent, iar Elizabeth Gilbert a descoperit ca, de fapt, este mai atrasa de femei!
Cum nu putem sti niciodata ce ne rezerva viata, va dorim sa va bucurati de vara din plin si sa aveti vacante pline de dragoste, chiar daca este temporara sau de lunga durata!

Infidelitati de sezon

Ce se intampla insa daca suntem intr-un cuplu si totusi se intampla sa ne abatem “de la calea cea dreapta”, in mod neintentionat, idila de vacanta transformandu-se astfel in infidelitate? Poate o poveste de vara sa distruga un cuplu? “Daca un cuplu este bine sudat si se bazeaza pe o prietenie reala, el poate supravietui unei idile si poate fi chiar ajutat de acest tip de situatie care a scapat de sub control. Relatia cea noua pune in lumina lipsurile din cuplu si poate indrepta atentia celor doi spre gasirea unor solutii care sa ajute cuplul sa supravietuiasca. Insa este important ca ambii parteneri sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce nu merge bine, caci ambii au o contributie la aparitia unor astfel de idile. Adeseori este vorba despre absenta timpului alocat intimitatii in cuplu – conversatii oneste pe teme importante sau problematice, activitati de relaxare comune. Daca insa idilele devin un obicei intr-un cuplu cu o viata monotona, si nu aduc nici o schimbare ulterioara in cuplu, ele pot fi privite ca perfuzii care intretin viata intr-un mod nenatural. Daca in cuplul respectiv nu reapare un minim entuziasm, este ingrijorator si cei doi parteneri ar trebui sa se intrebe in modul cel mai serios ce ii mai tine impreuna. Daca folosesc mai degraba metafora inchisorii din care au nevoie sa evadeze temporar, ar trebui sa-si puna intrebari. Cine ii tine inchisi? Care sunt beneficiile secundare ale unei inchisori? Cand au luat decizia sa renunte la libertatea lor? Care e pretul libertatii?”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0755 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014634 (s)