News Flash:

Ingrediente pentru o iubire pasionala

22 Iulie 2011
1252 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6667 RON (-0.0010)
USD: 4.0359 RON (+0.0018)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Se spune că, în timp, pasiunea dispare, făcând loc rutinei. Ca să nu se întâmple aşa, e nevoie de puţină organizare.Tu alegi dacă păstrezi sau dacă elimini pasiunea din viaţa ta.

Te trezeşti într-o zi că nu mai există nicio scânteie, parcă ai şi uitat cum era la început. O relaţie care continuă din inerţie şi din convenienţe nu-ţi aduce aceleaşi satisfacţii precum una în care încă mai există atracţie şi momente de neuitat. Recomandarea specialiştilor? Continuă să-ţi provoci partenerul şi după trecerea anilor. Iată ce poţi face!

Uită de oboseală şi de stres!

Principalii duşmani ai pasiunii sunt stresul, responsabilităţile, insomnia şi oboseala. Femeile sunt afectate de toate astea mai mult decât bărbaţii. Dar nu uita că sexul este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare. Dacă risipeşti atâta energie la serviciu, de ce nu ai face un efort în plus şi pentru relaţia ta?

În orice zi şi la orice vârstă, poţi găsi un moment pentru pasiune. De ce să te transformi într-un robot care doar munceşte şi doarme? Poate că nu ai curaj să adopţi o atitudine provocatoare. De ce ­n-ai avea? Partenerul tău abia aşteaptă să te încurajeze.

Respectă-te!

Nu există metode mai bune pentru a redeştepta pasiunea decât respectul de sine. La urma urmei, poţi reduce totul la cât vrei şi cât meriţi să iei de la viaţă.

De ajutor îţi este şi cochetăria, felul în care ai grijă de tine. Când te simţi frumoasă şi atrăgătoare, e mai uşor să ai un comportament provocator.

Renunţă la false pudori!

Da, ai anumite idei provocatoare, dar nu te încumeţi să le spui nimănui. Te gândeşti ce ar spune partenerul tău dacă ­le-ar afla.

Multe femei sunt reticente în a-şi mărturisi fanteziile sexuale bărbaţilor de lângă ele, gândindu-se chiar că le-ar pierde respectul. E o prejudecată de care trebuie să scapi!

Gândeşte-te la sex!

Cu cât te gândeşti mai mult la sex, cu atât vei fi mai activă pe plan sexual, spun specialiştii. Ei îţi recomandă să-ţi imaginezi situaţii senzuale, pentru a deveni tu însăţi mai senzuală. Într-un fel, e ca şi cum ai face planuri! Un alt sfat este să nu uiţi cele mai frumoase momente intime din viaţa ta.

Informează-te!

Cu cât eşti mai informată, cu atât vei da un randament mai bun. Asta se aplică şi pe plan personal. Caută informaţii despre viaţa de cuplu, iar dacă simţi nevoia, citeşte cărţi care te vor ajuta să te transformi într-o femeie provocatoare.

O relaţie pasională ţine de gradul de atracţie dintre cei doi parteneri. Poţi folosi orice metode pentru a fi în continuare atrăgătoare în ochii lui!

Joacă-te!

Într-un cuplu în care jocul are locul lui, cei doi par că se iubesc mai mult decât un cuplu serios şi încruntat. În plus, jocurile în doi sunt foarte distractive şi vă apropie.

Pot fi jocuri inofensive, precum o partidă de ping-pong, sau jocuri cu tentă sexuală. Imaginează-ţi că sunteţi doi copii mari!

Preia iniţiativa!

Rutina te face să inventezi mereu scuze de tipul „mai bine mâine". Surprinde-ţi partenerul cu o altfel de atitudine, când se aşteaptă mai puţin. Să preiei iniţiativa îţi va da încredere în puterea ta de seducţie şi te va repoziţiona în ochii celui de lângă tine.

Ai timp pentru toate

Principala problemă a zilelor noastre este lipsa de timp. Câte femei n-ar putea spune: „Lipsa timpului ne-a omorât pasiunea"? Dar, aşa cum găsim timp să mâncăm, putem găsi pentru orice. Eşti sigură că nu foloseşti lipsa timpului doar ca pe o scuză?

Escapadele ajută!

De când nu aţi mai plecat singuri într-un loc idilic? Pregăteşte un mic voiaj, unul fără program încărcat, în care să aveţi destul timp pentru a fi din nou împreună, ca la început, când nu mai aveaţi neovie de nimic altceva. Nu e nevoie nici de cel mai scump hotel, nici de-un loc îndepărtat. Priveşte-o ca pe o evadare a voastră, fără copii, fără griji.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 24 queries | Mysql time :0.033048 (s)