News Flash:

Horoscop de calatorie - februarie

2 Februarie 2011
1541 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6603 RON (+0.0025)
USD: 3.9613 RON (+0.0038)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Varsator

Chiar daca sansele de a pleca la drum sunt destul de modeste luna aceasta, nimic nu te opreste sa faci planuri pentru viitoarele tale calatorii. Esti atat de prevazator, incat incepi de pe acum sa tatonezi terenul, sa te informezi cu privire la detaliile unei calatorii ce va avea loc abia peste cateva luni. Poate deja cumperi biletele de avion, pentru ca asa faci si unele economii, sau incepi deja sa cauti oferte pentru vacanta de vara. Acest spirit vizionar al tau iti va fi de ajutor sa pregatesti o calatorie perfecta chiar daca mai ai de asteptat pana atunci.

Pesti

Pleci intr-o calatorie, dar esti total nemultumit de calitatea serviciilor. Se ivesc tot felul de conflicte in grupul care te insoteste, ghidul este sub orice critica, iar ceea ce ti s-a promis atunci cand ai cumparat biletele nu seamana deloc cu ceea ce gasesti la destinatie. Pe de o parte, te simti nedreptatit si esti gata sa faci reclamatie, dar, pe de alta parte, te simti inselat pe fata pentru ca ai avut deplina incredere in cei care au pregatit plecarea cu gandul ca ti se va oferi ceva de elita. Rezultatul este mult sub asteptari, incat te simti furat. Ai dreptul sa ceri despagubiri!

Berbec

Ai avea multe destinatii in plan, dar nu sunt intrunite toate conditiile unor calatorii pe placul tau. Ori toata placerea plimbarii dispare pentru ca trebuie sa te intorci repede acasa din cauza unor probleme neprevazute, ori deplasarile devin un motiv de iritare, pentru ca nu ies asa cum le-ai dorit, din cauza vremii, a sanatatii sau a celor care te acompaniaza. Cele mai mari neplaceri pot fi legate de cei care decid toate detaliile calatoriei sau de mijloacele de transport, pentru ca te poti trezi cu o pana in cel mai nepotrivit moment. Fii prudent daca esti la volan pe distante lungi.

Taur

Deplasarile acestei perioade nu se desfasoara dupa programe fixe, ci pot aparea frecvent tot felul de amanari si prelungiri. De aceea, daca ti-ai planificat o calatorie importanta, fii extrem de atent la orarele de zbor, la data plecarii, la toate detaliile ce sunt legate in primul rand de timp. Ceva care sa intarzie plecarea si sa te determine sa ajungi tarziu, la ore gresite, poate aparea chiar si in ultimul moment, ca atare grija ta numarul unu ar trebui sa fie ori o informare foarte corecta, ori o rezerva serioasa de timp pentru orice deplasare.

Gemeni

Daca pleci la drum, nu te astepta la prea multa relaxare pentru ca e vorba mai mult de deplasari in interes de serviciu. Apar motive de enervare la tot pasul, incat nu-ti face nicio placere sa calatoresti. Succesul acestor deplasari depinde enorm de compania in care te afli, dar sansele de a avea tovarasi de calatorie exact asa cum iti doresti sunt mici. Dai peste calatori sau soferi nervosi, ai companioni pusi pe cearta, incat ajungi la destinatie obosit, un pachet de nervi, regretand ca ai plecat in asemenea conditii.

Rac

Te atrag destinatiile hibernale, incat nu ar fi exclus sa tragi o fuga la munte macar la final de saptamana. Ti-ar prii de minune aerul curat, putin schi sau macar o plimbare prin padure, pentru ca iti vei reincarca rapid bateriile in astfel de mediu. Muntele ar fi, asadar, cam singura destinatie, pentru ca in rest esti consemnat la domiciliu de o serie de sarcini care cer enorm de la tine: ori domestice, in familie, ori la serviciu sau scoala, ceea ce reduce la minimum sansele de a te plimba.

Leu

O zi a indragostitilor, departe de casa, suna minunat, deci, daca vrei sa fii sigur ca veti fi doar voi doi, intr-un cadru romantic, invita-l pe cel drag intr-o calatorie. Venetia, Roma sau Paris - iata cateva idei excelente pentru a simti iubirea la cote maxime. Pot fi chiar doua ocazii diferite de a calatori, ambele fiind exact ce ai avea nevoie pentru sufletul tau. Ai parte si de companioni placuti, cu care te intelegi bine, si de conditii de cazare confortabile, si de un itinerariu frumos, care iti satisface dorinta de a afla lucruri noi, deci este o luna perfecta pentru a pleca de acasa intr-un loc in care te vei simti bine.

Fecioara

Parca ceva se interpune mereu in planurile tale de calatorie, incat e greu de crezut ca vei ajunge sa mai pleci luna aceasta acolo unde te trage inima. Modificarile legate de calatorie apar des, dar nu intra in panica nici in cele mai bulversante momente, pentru ca solutiile apar doar daca iti pastrezi calmul. Chiar daca toate se dau peste cap de la o zi la alta, ceea ce ti se ofera in schimb poate fi punctul de plecare spre destinatia propusa. Nu chiar dupa planurile initiale, dar tot e ceva decat deloc.

Balanta

Esti ceva mai static luna aceasta, fiind prins in alte treburi care nu-ti mai ofera starea necesara sau timpul pentru a calatori pe distante lungi. Poti doar visa la vremea cand iti vei permite un concediu. Daca apare totusi sansa de a pleca undeva la sfarsit de saptamana, te atrag mai ales pensiunile linistite, departe de lume, sau un hotel de patru stele unde sa te simti rasfatat cat timp iti reincarci bateriile. O calatorie de o zi-doua ar fi cam tot ce poti primi, dar te multumesti si cu putin. Orice numai sa nu lenevesti acasa!

Scorpion

Daca seful iti da ordin sa pleci in delegatie, lasi orice activitate neterminata si-ti faci bagajele. Nu visa ca apuci sa vezi si ceva din locurile prin care treci pentru ca ai atatea in agenda, incat e greu de crezut ca mai ramane timp si pentru turism. Totusi, exista o destinatie spre care ai sansa unica sa pornesti acum, un loc care te va incarca de o bucurie aparte, de parca acolo ai avea o mare revelatie sau ai gasi raspunsul la o intrebare esentiala pentru viata ta. Un anumit loc de pe planeta aceasta are pentru tine un mesaj: oare treci chiar acum pe acolo?

Sagetator

Stii sa imbini perfect utilul cu placutul, deoarece calatoria pe care ai sansa sa o faci luna aceasta are, pe de o parte, o componenta pur emotionala, dar si una cat se poate de practica. E ca si cum ai pleca in alta localitate in interes de serviciu, dar gasesti acolo si ragazul necesar pentru a-ti incanta inima cu frumusetile locului. Sau invers: desi pleci intr-o calatorie de placere, pe unde treci ai ocazia sa cunosti posibili clienti sau parteneri de afaceri cu care vei avea o colaborare productiva in viitor.

Capricorn

Ceva iti spune sa nu dai ascultare invitatiei care se iveste acum, pentru ca nu te asteapta surprize prea placute pe parcurs. Ai mari rezerve daca sa pleci acum in calatoria programata, de parca s-a strecurat in mintea ta o frica ciudata ca ceva rau s-ar putea intampla de la start pana la destinatie. De ce ti-e frica nu scapi, iar daca pleci la drum cu certitudinea ca va fi un esec, chiar asa se va si intampla. Succesul calatoriei tale depinde mult de atitudinea cu care pleci la drum, pentru ca pesimismul si grijile exagerate atrag neplaceri.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

varsator pesti berbec taur gemeni rac leu fecioara balanta scorpion
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

1503 viz    0 com
1400 viz    0 com
1379 viz    0 com
1292 viz    0 com
1331 viz    0 com
1485 viz    0 com
1268 viz    0 com

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027189 (s)