News Flash:

E doar atractie sau e iubire? – 14 semne ca relatia ta devine „serioasa”

9 Ianuarie 2018
165 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6225 RON (-0.0003)
USD: 3.9099 RON (-0.0271)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Va vedeti de ceva vreme si te intrebi unde duc lucrurile, daca aveti vreun viitor sau doar „va distrati impreuna”? Unii ar spune ca e destul de usor sa realizezi daca o relatie incepe sa fie serioasa ori nu, insa nu intotdeauna este atat de simplu, in special atunci cand nici nu stiti ce vreti sau cand unuia (sau ambilor) ii e frica de angajamente.

In primul rand, un sfat util este sa nu devii obsedat de stadiul relatiei, de unde va duce ea; te simti bine cu el sau ea? Perfect! Este ceea ce iti doresti? Minunat! Ai vrea mai mult? Bine, dar nu poti face aceste lucruri sa se intample peste noapte sau sa fie exact cum vrei tu… In orice caz, atunci cand o relatie „casual” se transforma intr-una „serioasa”, exista niste indicii.

14 semne ca relatia ta devine „serioasa”:
♥ Vorbiti (aproape) zilnic – fie ca este vorba de un telefon, de mesaje, v-ati obisnuit sa tineti zi de zi legatura, macar doar sa va spuneti noapte buna; cand deja va si povestiti ziua, lucrurile au avansat destul de mult.

♥ Va cunoasteti in mare programul zilnic – stii prea bine ca, atunci cand doar te vezi cu cineva „pentru distractie”, pot trece o zi, doua, trei, fara sa ai idee ceea ce face el sau ea; dar cand stii deja ce program are, este un semn ca v-ati apropiat mult.

♥ Nu te mai simti presat sa porti o „masca”, sa arati si sa te porti cat mai atractiv – cand va simtiti mai confortabil unul in jurul celuilalt, cand ea il lasa sa o vada fara machiaj in pijamaua pufoasa cu iepurasi, cand el n-are probleme sa stea acasa cu ea in trening si nu fuge de dimineata sa se spele pe dinti inainte de a o saruta s.a.m.d.: atunci ati ajuns intimi, va permiteti sa va purtati cat mai natural…

♥ Povestiti vrute si nevrute despre voi – nu, nu doar lucruri interesante si pozitive, ci inclusiv despre problemele personale, despre momentele jenante, despre temerile voastre; cand aveti increderea sa va impartasiti astfel de detalii, nu mai este doar o aventura, doar o relatie „casual”.

♥ V-ati cunoscut reciproc cei mai buni prieteni – nimeni nu ar vrea sa iasa cu cei mai apropiati prieteni si cu partenerul de moment daca nu ar simti ceva! Mai ales daca se intampla de mai multe ori si daca va si povestiti unul altuia despre acei prieteni („barfa in cuplu”)!

♥ Dimineata nimeni nu pleaca rapid – ramaneti si va relaxati vorbind in pat, apoi mancati micul-dejun: semn clar ca nu este doar o „chestie de moment”, caci inseamna ca nu sunteti impreuna doar pentru actiunea dintre asternuturi…

♥ Lasati cateva lucruri personale la celalalt acasa – pasul 1: nu va deranjeaza sa folositi periuta de dinti sau peria de par a celuilalt dupa o noapte impreuna; pasul 2: iti aduci cateva obiecte necesare la celalalt si nimeni nu este deranjat! Pasul 3: va urma…

♥ V-ati spus „te iubesc” – da, uneori oamenii fac declaratii in momente intense fara sa fie intru totul adevarat; dar daca v-ati spus ca va iubiti, cel mai sigur este si adevarat. Cat va dura iubirea, este o alta discutie, insa e un semn ca relatia este semnificativa.

♥ Relatia e sau devine exclusiva – daca stii ca partenerul nu se (mai) vede cu altii si nici nu-si doreste acest lucru, atunci este destul de limpede: te vrea doar pe tine…

♥ Va vedeti de peste un an – ca o regula aproape universala, nici o relatie care exista pentru distractie si umplere a timpului nu rezista mai mult de un an maxim; de ce ar dura atat, daca nu exista o anumita conexiune?

♥ Conexiunea – se refera la faptul ca ati ajuns sa va cunoasteti destul de bine, sa puteti anticipa dorintele si parerile celuilalt, dar chiar si sa impartasiti aceleasi idei, ganduri.

♥ Interesele – nu este chiar atat de important sa aveti aceleasi interese si hobby-uri; dar este un semn ca v-ati implicat daca petreceti timp facand activitati care va plac amandorura; mai mult, daca el sau ea incepe sa fie atras(a) de interesele tale, s-a implicat in mod serios in relatie.

♥ Ati trecut cu bine peste prima cearta urata – primul conflict cu adevarat serios este si ocazia cu care multe relatii „casual” se destrama, deoarece nu exista destul de multe lucruri care sa ii lege pe cei doi parteneri; daca ati trecut cu brio peste acest pas, este un semn ca faceti o pereche buna.

♥ Faceti planuri pentru viitor – nu, nu vorbiti inca despre ce faceti intr-un an, sau despre mutat impreuna, caci daca ar fi astfel, ai stii sigur ca ai o relatie serioasa. Dar chiar daca planuiti sa faceti ceva peste o luna, doua, acesta este un semn ca va vedeti inca impreuna atunci, ca nici unul nu intrevede un „termen de expirare”…

Poate ca ideea cea mai importanta este urmatoarea: unii dintre noi pierdem prea multe gandindu-ne unde se ajunge, asteptand o finalizare anume, iar in aceasta vreme uitam sa savuram calatoria. Nu punctul destinatiei este singurul important, ci drumul spre aceasta, care ne aduce bucurii. Si in caz ca nu vom ajunge la destinatia sperata, macar am sti astfel ca am avut o calatorie placuta, din care am invatat si prin care am experimentat!

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4436 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014164 (s)