News Flash:

Cele mai mari animale din toate timpurile

3 Martie 2011
3454 Vizualizari | 0 Comentarii
Faptul ca unii dinozauri aveau marimi impresionante este stiut de aproape toata lumea. Insa, mai putini stiu ca, in anumite timpuri, exemplarele unei specii de rozatoare erau de marimea unui taur, un scorpion de mare era mai lung decat un om sau ca o broasca atingea si marimea unei mingi de plaja.

Potrivit National Geographic, iata sapte dintre cele mai mari animale din toate timpurile.

1. Cea mai mare fosila de sarpe

Cel mai mare sarpe care a trait vreodata (dintre cei descoperiti pana acum) a facut parte dintr-o specie asemanatoare cu anaconda, care traia in paduri tropicale acum aproximativ 60 de milioane de ani si care se hranea cu crocodili primitivi.

O fosila descoperita in nord-estul Columbiei, in zona unei mine de carbune, indica faptul ca reptila avea cel putin 13 metri lungime si cantarea aproximativ 1.135 de kilograme. Aceasta isi omora prada prin sufocare - se infasura in jurul ei si apoi o strangea, asa cum fac si pitonii sau serpii boa din ziua de astazi, care sunt serpi constrictori.

2. Rozator de marimea unui taur

Craniul urias al unui sobolan preistoric (aratat in fotografie alaturi de un sobolan din zilele noastre) a fost descoperit in ianuarie 2008, in regiunea San Jose din Uruguay. Numai craniul are o lungime de 53 de centimetri.

Rozatorul de marimea unui taur a trait in zone depresionare acum 2-4 milioane de ani, iar detinatorul precedent al recordului pentru cel mai mare rozator era un astfel de animal de marimea unui bivol, descoperit in 2003 in Venezuela.

3. Broasca "din iad"

Acum un an, oamenii de stiinta care lucrau in Madagascar au descoperit o fosila a ceea ce ar putea fi cea mai mare broasca ce a trait vreodata. Broasca Beelzebufo, numita si "broasca din iad", era un animal intimidant, despre care se crede ca avea un temperament agresiv, si care era de marimea unei mingi de plaja - 41 de centimetri inaltime si o greutate de aproximativ 4,5 kilograme.

Paleontologul David Krause si colegii lui au inceput inca de acum zece ani sa descopere fragmente din scheletul unei astfel de broaste, care a trait in urma 70 de milioane de ani. Insa abia anul trecut cele 75 de fragmente de oase au fost puse impreuna.

4. Pinguini aproape la fel de mari ca oamenii

Acestia hoinareau prin America de Sud acum 35 de milioane de ani si nu aveau nevoie de gheata pentru a supravietui. Fosilele descoperite in desertul Atacama au dus la identificarea a doua noi specii de pinguini uriasi, care preferau regiunile calde.

In ilustratie pot fi vazute doua exemplare ale celor doua specii - in dreapta este Icadyptes salasi, care avea 1,5 metri si care a trait acum aproximativ 36 de milioane de ani, in stanga este Perudyptes devriesi, care a trait acum 42 de milioane de ani, si un exemplar din specia Spheniscus humbolti (in centru).

5. Scorpion de mare mai lung decat un om

Potrivit cercetatorilor, fosila unui cleste de 46 de centimetri care se poate vedea in partea de jos a imaginii, descoperita intr-o zona din Germania, a apartinut celui mai mare scorpion de mare, care avea o lungime de 2,5 metri.

Acesta, numit Jaekelopterus rhenaniae, a trait acum 390 de milioane de ani. Scorpionul de marimea unui crocodil a fost un pradator de top in acea perioada, hranindu-se chiar si cu exemplare din propria specie.

6. Rechinul cu cea mai puternica muscatura

Megalodonul preistoric (Carcharodon megalodon) este o specie de rechin care a avut cea mai puternica muscatura din toate creaturile care au existat. Acesta putea zdrobi un automobil cu falcile, muscatura fiind cu mult mai puternica decat cea a marelui rechin alb sau cea a speciei de dinozauri Tyrannosaurus rex.

Megalodonul a trait acum aproximativ 16 milioane de ani. Pentru a ucide balenele, acesta le musca inotatoarele si coada, lasandu-le astfel fara capacitatea de a mai inota.

Megalodonul ar fi putut ajunge chiar si la o lungime de peste 16 metri, cantarind de pana la 30 de ori mai mult decat cel mai mare rechin alb.

7. Marsupial urias

O specie de marsupiale uriase, Palorchestes azael, din insula australiana Tasmania, a fost dusa la disparitie acum aproximativ 40.000 de ani de catre oameni (prin vanatoare in special). Exemplarele din aceasta specie, asemanatoare cu cangurii, cantareau aproximativ 500 de kilograme.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6265 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018834 (s)