News Flash:

Ce se ascunde in spatele timiditatii?

7 Februarie 2013
1224 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6607 RON (+0.0040)
USD: 4.0937 RON (+0.0343)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Este timiditate, este prudenta, este frica de straini ori chiar anxietate? Sub eticheta pusa de parinte - copilul meu este timid - se pot ascunde foarte multe alte probleme. Sau niciuna... Asa-zisa timiditate nu este surprinzatoare la un copil de doi-trei ani. La aceasta varsta, copiii observa foarte mult si privesc cu luare-aminte pe cei din jur, astfel incat sunt putini cei care se avanta in interactiuni sociale cu copiii sau/si adultii.

Insistenta parintilor de a-i face pe cei mici sa salute, sa dea mana, sa vorbeasca cu cei din jur este de natura sa inhibe si mai mult copilul, deoarece:

• copilul vrea mai intai sa observe, sa se obisnuiasca cu mediul si persoanele respective,
• parintii ii creeaza copilului impresia (gresita) ca nu e acceptat asa cum este el, ca face ceva ce nu trebuie, sau ca nu face ceea ce se asteapta de la el; pe scurt, ca nu are un comportament care sa il multumeasca pe parinte.

Prin urmare, fara sa vrem, putem transforma un copil absolut normal (din punct de vedere al socializarii) intr-unul cu comportament de timid. Daca, insa, nu suntem dintre acei parinti care insista pentru interactiune, ci lasam copilul sa se comporte natural cu oamenii, si observam ca el refuza interactiunea, ca se ascunde, ca se teme de contactul cu oamenii, trebuie sa ne punem intrebarile firesti - e ceva ce i s-a intamplat, e vreo dificultate interioara a copilului, e natura lui (temperament introvertit)? Putem afla (inainte de a merge la specialist) corectand eventualele erori de comportament pe care le au adultii din jurul copilului (parinti, bunici, bone etc.).

Vom renunta la a insista sa interactioneze de fiecare data cand iesim impreuna undeva, iar cand stim ca vom avea oaspeti, vom explica detaliat copilului ce urmeaza sa se intample, ce vom face, pe cine vom intalni etc, fara a uita sa mentionam ca oamenii/copiii aceia vor incerca probabil sa vorbeasca cu el (cu copilul). Ii vom spune ca acestia vor fi foarte bucurosi daca el va vorbi cu ei, dar ca el nu e obligat sa le vorbeasca - daca nu vrea sa o faca, nu o va face. Iar cand are loc intalnirea, vom ignora modul in care copilul relationeaza si vom mentine noi discutia cu respectivele persoane, fara "a-l baga in seama" pe copil, pana cand si daca va dori sa relationeze si el.

Putini copii vor reactiona miraculos inca de la prima incercare de acest fel, schimbandu-si comportamentul, insa cu timpul (si cu multa rabdare), vom vedea ca cel mic, nefiind constrans si observand ca relationarea e lipsita de pericole, va incepe sa participe, apoi sa initieze si el contacte sociale. Copilul se va simti din ce in ce mai increzator si mai sigur in contextul acestor interactiuni sociale. Sub nici o forma nu vom da celorlalti explicatii legate de comportamentul copilului - e mai retras, nu vorbiti cu el, este timid etc.

Timiditatea este o "boala" care, odata descoperita, trebuie tratata, nu inainte de a afla ce se ascunde, de fapt, in spatele ei.

Nu are probleme, este doar diferit

Un copil prudent este un copil care relationeaza normal, dar care nu se avanta in a-si face cunostinte noi, preferand sa evalueze mai intai interlocutorul, si apoi sa ii acorde increderea sa. De foarte multe ori am intalnit familii, mai ales tinere, cu copii de doi-trei ani, care se plang ca au un copil timid. Parintii erau de cele mai multe ori activi, expansivi, vorbareti, extrem de joviali, sociabili.

Copilul lor, prin comparatie cu ei, putea parea un timid, insa bietul de el era doar… normal. Asaltat de expansivitatea parintilor sai, nu mai avea prea mult loc de manifestare (ma intreb cum e la oamenii astia in casa?!) si le lasa lor mereu randul la vorbit, la ras, la miscare, iar el statea in expectativa. Ba mai mult, unii dintre cei mici chiar aveau un temperament introvertit - ca urmare, prin felul lor de a fi, erau mai rezervati, contemplativi, prudenti si, obositi de vijelia parintilor lor extrovertiti, nu mai simteau nevoia sa interactioneze prea mult cu lumea din jur.

Probleme de relationare?

Un copil cu probleme de relationare autentice nu reuseste sa stabileasca contacte sociale eficiente cu nimeni in afara adultului care se ocupa cel mai mult de el, si chiar si cu acest adult relationarea este defectuoasa - copilul este retras, descurajat, plange din orice, vorbeste extrem de putin, nu priveste direct persoana cu care vorbeste. Acest copil are manifestari de panica atunci cand anticipeaza ca va trebui sa relationeze cu copii sau adulti, chiar si cunoscuti. Cand observam astfel de manifestari la copilul nostru, si chiar daca nu exista istoric de abuz (fizic, emotional sau sexual), ar fi bine sa ne prezentam la psiholog sau psihiatru, pentru evaluare si psihoterapie.

Terapia va fi una sistemica, de familie, nu individuala, caci un copil la varsta aceasta are nevoie de rearmonizarea tuturor relatiilor de familie (chiar daca acestea nu sunt dizarmonice), astfel incat abordarea celui mic din noua perspectiva sa se faca unitar. Cu atat mai mult, daca exista istoric de abuz, interventia trebuie sa se faca timpuriu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

timiditate prudenta anxietate copil interactiuni sociale
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1160 (s) | 35 queries | Mysql time :0.039814 (s)