News Flash:

Care este cea mai hidratanta bautura din lume

12 Aprilie 2013
2211 Vizualizari | 0 Comentarii

Potrivit unui nou studiu care investigheaza efectul potential de hidratare al diferitelor bauturi asupra organismului in functie de valoarea tensiunii superficiale, coordonat de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, ceaiul, cald sau rece, are o contributie importanta la hidratarea corecta a organismului.

Studiul realizat sugereaza ca apa bauta sub forma de ceai are un efect hidratant mai bun, datorita faptului ca ceaiul ajuta moleculele din apa sa fie absorbite mai usor de fiecare celula si sa ramana pentru mai mult timp in organism. Dupa rezultatele studiului de anul trecut privind consumul de ceai la romani, am dorit, in mod firesc, sa aprofundez cercetarea asupra beneficiilor acestuia, in special in ceea ce priveste efectul de hidratare asupra organismului.

Pornind de la o serie de observatii preliminarii, s-a initiat un studiu care a urmarit determinarea efectului potential de hidratare a diferitelor tipuri de lichide: apa, ceai, infuzii de plante si fructe. Rezultatele sugereaza faptul ca ceaiul, o bautura complexa, recunoscuta pentru beneficiile sale asupra sanatatii precum scaderea riscului cardio-vascular, imbunatatirea capacitatii de concentrare, revitalizare, ca si pentru gustul placut, joaca un rol important si in hidratarea corecta a organismului. Fie ca este vorba despre ceaiul cald pe care il preparam acasa sau la birou, fie ca optam pentru variante tip ice tea, ceaiul contribuie la o buna hidratare a organismului, pe parcursul numeroaselor activitati pe care le desfasuram in fiecare zi. Hidratarea corecta inseamna sanatate durabila.

Studiul a masurat tensiunea superficiala a diferite bauturi consumate in mod obisnuit, ca parte a unei alimentatii echilibrate: apa, ceai cald si rece, infuzii de plante si fructe. Tensiunea superficiala a apei este unul dintre factorii care influenteaza capacitatea de hidratare a unui lichid. Atunci cand apa pe care o bem are o tensiune superficiala mai mare decat cea a apei din celulele organismului uman, din limfa si sange (mediul intern), acesta incearca sa o ajusteze prin adaugare de surfactanti fiziologici, printr-un efort metabolic, pentru a putea fi folosita de organism. In cadrul studiului, acest parametru (tensiunea superficiala a fiecarei bauturi analizate) a fost corelat cu nivelul tensiunii superficiale a apei intracelulare, ceea ce a permis formularea unor concluzii privind efectul potential de hidratare al acestor bauturi asupra organismului.

O buna hidratare a organismului presupune ca apa sa fie preluata in cantitate suficienta de catre celule (sa ajunga deci in interiorul celulei). O hidratare "ineficienta" inseamna ca, desi consumata in cantitate mare, apa este preluata de patul vascular (de sange), dar nu este transferata in cantitate suficienta in interiorul celulelor, ci este eliminata prin rinichi.

Proiectul de cercetare vine in completarea studiului privind consumul de ceai verde in Romania, realizat in aprilie 2012. Initiativa a aparut din dorinta de a studia principiile unei hidratari corecte a organismului, conditie atat de importanta pentru mentinerea unei sanatati optime si pentru prevenirea aparitiei diferitelor afectiuni. Printre consecintele unei hidratari insuficiente se numara constipatia, unele afectiuni renale, cresterea tensiunii arteriale, autointoxicarea corporala, durerile de cap si diminuarea performantelor fizice si mentale.

Ceaiul verde este considerat ca fiind una dintre cele mai sanatoase bauturi din lume dupa apa. Studiile au aratat ca, un consum de 2-3 cani de ceai verde, in fiecare zi poate avea efecte benefice asupra sanatatii inimii prin mentinerea sanatatii vaselor de sange. Ceaiul verde are un continut bogat de flavonoizi. In plus, ceaiul este o bautura revitalizanta, care se integreaza foarte bine intr-o alimentatie echilibrata si un stil de viata sanatos. Ceaiul poate fi consumat atat in varianta calda, cat si rece, sub forma de ice tea. Baut fara lapte si zahar, ceaiul este un ajutor important in dietele destinate mentinerii sau scaderii in greutate.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

studiu hidratare bauturi tensiunii hidratarea corecta ceai
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1222 (s) | 34 queries | Mysql time :0.036772 (s)