News Flash:

Amenajarea unui beauty corner la tine acasa: 5 trucuri de stiut

10 Aprilie 2019
138 Vizualizari | 0 Comentarii
beauty corner

Trebuie sa recunoastem faptul ca aspectul fizic este extrem de important pentru fiecare persoana. Suntem pasionati de coafura, makeup, cosmetica si absolut toate produsele pe care le folosim zilnic pentru a crea cea mai frumoasa versiune a noastra.

Insa, care este optiunea perfecta daca nu iti place sa mergi la salon sau nu ai timpul necesar pentru a face asta? Amenajarea unui beauty corner chiar la tine acasa. Folosirea maxima a unui spatiu disponibil, obtinerea aspectului potrivit si crearea unui loc doar al tau poate parea o idee mult prea mare. Iata cateva secrete profesionale care te vor ajuta sa iti construiesti cu usurinta propriul concept de infrumusetare.

Lumina
Cel mai important factor de care trebuie sa tii cont atunci cand creezi un beauty corner  in locuinta ta este lumina. Ideal ar fi sa lasi lumina naturala sa patrunda in incapere. Asadar, lasa geamurile libere, fara jaluzele, sau alege cel mult o perdea textila din franjuri ori una extrem de vaporoasa. Daca nu iti poti permite acest lux natural, foloseste becuri led de cea mai buna calitate, pentru ca nu sunt daunatoare ochilor. Pozitioneaza-le deasupra oglinzii pentru a oferi o lumina clara. Instalarea unor astfel de surse puternice iti va conferi o stare de bine si vivacitate.

2. Organizarea spatiului
Ai nevoie de un spatiu de relaxare modern, menit sa te binedispuna printr-un look intotdeauna perfect sau prin simpla reimprospatare a aspectului fizic. Este ideal sa poti avea la tine acasa o intreaga camera destinata infrumusetarii zilnice, insa niciun loc de dimensiuni reduse nu este de neglijat. Indiferent de dimensiune, ambianta are un rol esential in crearea unei atmosfere deosebite. Nu trebuie sa supraaglomerezi zona de lucru. Organizeaza eficient toate echipamentele, aparatele electrice si produsele in functie de rolul si utilizarea lor. De exemplu, pentru a pastra ordinea, poti folosi separatoare, cutii si organizatoare compartimentate pentru cosmetice confectionate din acril transparent. Daca beneficiezi de un spatiu redus, aseaza o oglinda imensa pe perete, pentru a crea un efect dublat.

3. Accesoriile de decor
Atunci cand mergi intr-un salon de infrumusetare, decorul este cel care face diferenta. In propriul tau beauty corner, spatiul este definitoriu in alegerea accesoriilor potrivite. Poti opta pentru cateva ghivece cu flori naturale, ingrijite corespunzator pentru a transmite un aer curat si prospetime indelungata. In cazul in care consideri ca este mai simplu, decoreaza zona cu flori artificiale. Acestea vor sublinia frumusetea si iti vor accentua starea de bine. Cateva lumanari cu led sau un set pentru aromaterapie nu trebuie sa iti lipseasca pentru a crea atmosfera potrivita. Un tablou sugestiv, o caseta speciala pentru bijuterii sau cateva produse textile din materiale fine sunt, de asemenea, perfecte intr-un spatiu de infrumusetare.

Vezi si: Iata un truc care merita cu siguranta incercat

4. Culorile
Daca nu stii ce nuante sa alegi pentru zona ta de frumusete, iti sugeram sa optezi pentru culori calde care sa iti transmita o stare de bine. Nu aglomera culorile, poti alege o schema compusa din doua sau trei nuante, luand in calcul intreg spatiul. Tine cont ca tonurile inchise, reci, nu sunt potrivite pentru un loc in care se creeaza frumusete. Verde, galben, roz sau albastru sunt culori linistitoare, care stimuleaza atentia. Pastreaza o cromatica simpla si armonizeaza prin decoratiuni de efect.

5. Mobilierul
Poate parea tentant sa ai acasa o adevarata zona de confort, insa nu te axa pe piese de mobilier masive care sa iti incarce inutil spatiul. O masuta de toaleta delicata se potriveste atat intr-o camera imensa cat si intr-un colt al dormitorului. Ia in considerare sa iti alegi un scaun confortabil, eventual tapitat. Poti alege si un model retro, perfect pentru a exprima eleganta. O banca sau o canapea mai mica, un dulap inchis, o noptiera inalta si cateva rafturi pot completa cu succes un beauty corner.

Daca tii cont de cateva dintre trucurile prezentate in acest material, iti poti crea oricand propriul colt de infrumusetare modern si cochet. O amenajare potrivita te va intampina intotdeauna cu o stare de bine si relaxare. In plus, zona ta de rasfat va atrage invidia tuturor celor din jur care cheltuie sume importante in saloanele de beauty ca sa isi satisfaca toate pretentiile.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

beauty acasa spatiu
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1048 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015934 (s)