News Flash:

„Am avut o relatie deschisa si am inteles ca fidelitatea e relativa"

16 Aprilie 2017
1314 Vizualizari | 0 Comentarii
fidelitatea e relativa in relatia de cuplu
Cred ca fidelitatea e relativa, nu stiu de ce pune lumea asa de mare pret pe ea. Pentru ca poti sa te afli intr-un cuplu foarte fidel, in care niciodata nu ai calcat pe alaturi si nici partenerul sau partenera ta nu a facut-o (daca tu, cel care citeste textul meu esti barbat). Si sa ai alte probleme, si mai mari, in acel cuplu foarte... fidel. Si atunci care e satisfactia?!   Daca tot pot sa scriu povestea mea sub anonimat, o voi face ca sa va prezint o varianta mai neconventionala de cuplu. Intre 26 si 31 de ani am avut o relatie caracterizata de respect, de veselie, de afectiune reciproca si de prietenie. Dar nu de fidelitate.
Adica si eu si P., prietenul meu, am avut alte legaturi, fara ca asta sa ne faca sa devenim amari sau agresivi unul cu celalalt. El este artist si se stie ca artistii sunt mai libertini.
Face filme experimentale si in peregrinarile sale prin Europa intalneste femei frumoase si are experiente diferite. Mereu a fost asa. Am stiut de la inceput cu cine ma incurc, iar el nu a facut niciun efort sa ascunda felul sau de a fi.
Poliamorie si prietenieEu nu constientizasem ca poate exista si astfel de varianta de relatie amoroasa. Pana la el am avut vreo doi iubiti si relatiile mele au fost fidele si monogame.
M-am indragostit de P., de talentul lui, de frumusetea lui fizica remarcabila si de faptul ca avea o mare imaginatie erotica. Mereu mi-a placut amorul si practicarea fara inhibitii a acestui „sport" m-a facut sa ma simt femeie.Iar el, cu vorbe mestesugite, a stiut sa-mi flateze orgoliul feminin si sa-mi sublinieze calitatile. Pana la urma, ce poate fi mai flatant decat sa te iubeasca un artist obisnuit sa vada si sa analizeze frumusetea feminina?
Am avut cateva luni de relatie monogama cu el, si o mare surpriza, atunci cand mi-a spus ca i-ar placea sa ma priveasca facand dragoste cu alt barbat... Stiam, teoretic, ca pot exista si astfel de variante de cuplu, cupluri poliamoroase, swingers, etc.
Dar nu mi-am pus problema ca o sa dau eu peste varianta cu pricina... Ha! Viata e ironica si are umor din belsug.
Pentru o tipa cu o educatie destul de clasica si de conservatoare, uite ca mi s-a intamplat tocmai mie sa experimentez poliamoria. Si sa-mi deschida orizontul, ba chiar sa-mi placa.
Intre fantezie si actNu am ajuns in punctul in care sa punem in act fantezia lui P. de a ma vedea facand dragoste cu altul. Adica a ramas doar o fantezie de-a lui, si nu m-a privit niciodata facand amor cu alt barbat.
Dar asta mi-a pus niste probleme si mi-a ridicat niste intrebari la momentul respectiv. Aveam 29 de ani. Am inceput sa ii studiez comportamentul si sa vad ca flirteaza cu prietenele mele.
Eu nu sunt geloasa si nu am avut reactii negative niciodata daca le facea complimente. Pur si simplu imi parea un tip sensibil la frumos si cunostintele mele feminine mele erau incantate sa fie vazute, remarcate, complimentate.Eu eram incantata sa am langa mine un barbat atat de rafinat si de generos. Apoi am aflat ca s-a mai culcat si cu alte femei, necunoscute mie. Zbang! Deci nu era doar o teorie faza cu amorul multiplicat...
Am avut cateva zile de soc si groaza, de gelozie cum nu am mai experimentat anterior. L-am intrebat de ce si mi-a spus ca el asa vede lucrurile. Nu a incercat sa se scuze sau sa se apere.
Mi-am dat seama ca da, sunt oameni care pot avea alta perspectiva asupra vietii, cuplului, fidelitatii. Alta decat o am eu, cel putin. Mi s-a parut nedrept sa-l pedepsesc pentru asta.
Pana la urma, el vine dintr-o familie foarte educata si foarte libertina, cu parinti traiti in Franta in perioada 1968-69, cand francezii isi expuneau moravurile („usoare" din punctul nostru de vedere, de romani), poliamoria si afectiunea impartita cu generozitate in dreapta si in stanga.
Daca vezi lucrurile in context, ele inceteaza sa iti mai para bizare. P. era rezultatul lor, al acestor parinti libertini care faceau nudism la mare si pe unde mai apucau, dar se iubeau mult si isi citeau reciproc poeme de Baudelaire...
Ce cuplu minunat, pana la urma! Afectiunea lui fata de mine ma facea sa cred ca am putea avea acelasi tip de relatie.Stop geloziei!Si, intr-un fel, am avut acest tip de cuplu. Am incetat brusc sa mai fiu geloasa. Mi-am impus, ba chiar am adoptat ideea. Ca orice „copil" adoptat, ideea asta a necesitat o perioada de adaptare reciproca, dar a mers.
Am avut o scurta discutie din care am concluzionat amandoi, usurati, ca fidelitatea nu e cel mai important lucru pentru noi. Simteam ca avem impreuna chestii mult mai importante. O mare compatibilitate intelectuala si amoroasa, de exemplu.
P. este si azi cel mai stimulant partener de discutii, pentru mine. Inteligenta si talentul lui ma incanta ca la inceput. Si el spune despre mine acelasi lucru. Apoi e respectul nostru unul pentru celalalt.
Faptul ca in toate perioadele noastre de raceala nu ne-am insultat niciodata, nu am pierdut respectul si nu am vulgarizat interactiunile dintre noi. Ca tineam mult unul la altul, si, mai ales, prietenia noastra.
In perioada relatiei noastre prietenia a fost cel mai puternic liant. Eu am avut un accident si timp de o luna am fost in ghips cu piciorul stang.
El a fost cel care m-a dus la baie, ma ajuta sa fac baie sau imi facea cumparaturi. Grija unul fata de celalalt a ramas constanta. Eu i-am ascultat indoielile, depresiile cand un film nu primea finantare sau era in pana de creativitate si de inspiratie.
Desigur, in toti acesti ani, si el si eu am avut alti parteneri. Nu ne povesteam aventurile, dar stiam ca nu ne suntem fideli unul altuia.Am avut o anume satisfactie cand i-am spus odata ca imi place de cineva, si am citit tristete si o usoara gelozie pe chipul lui.
Deci e si el om, pana la urma, si are reactii umane, de barbat gelos... Si, mai ales, a fost dovada ca tine la mine. Dar s-a controlat si nu a spus nimic. Am inteles din reactia lui ca e ok, si ca pot da curs acelei iubiri incipiente.
Si astfel, cu o comunicare minima, am setat cadrele relatiei noastre pe mai departe: fiecare e liber sa faca ce vrea, cata vreme nu il face pe celalalt sa sufere.
De fapt, nu am inselat pe nimeniCeilalti barbati cu care am fost in tot acest timp aveau viziuni destul de monogame, si mi s-a parut cinstit sa dau curs relatiilor in termenii lor.
Adica, pe perioada acestor relatii paralele, am sistat legatura mea cu P. nu am fost infidela partenerilor mei ocazionali, ci doar lui P.
Pentru ca am pastrat relatia si intimitatea si comunicarea noastra profunda. Pana la urma, noi doi eram best friends... with benefits.
Cand ramaneam din nou singuri, fara parteneri alternativi, reveneam unul la altul, in patul comun din elegantul sau apartament si faceam amor cu aceeasi implicare si tandrete.
Ironia face ca relatiile mele (si nici ale lui, pentru ca, banuiesc eu, fetele respective nu aveau atata toleranta pentru infidelitate cata aveam eu) nu au durat prea mult si tot unul la celalalt ne intorceam.
Stiam ca si el are legaturi cu alte femei, dar nu ma deranja deloc. Pur si simplu placerea de a lua masa impreuna, de a vorbi despre Godard si despre Jarmusch ori despre scriitori contemporani descoperiti de fiecare dintre noi era mai mare.
Acest gen de prietenie intelectuala si de atractie fizica fara obligatii e o relatie rara. Suntem recunoscatori ca am trait-o.
Un aranjament mai specialDesigur ca poliamoria nu e pentru oricine. E nevoie de doi care sa fie de acord cu libertatile mutuale uneori duse la extrem.
Dar aceasta experienta mi-a aratat ca noi, oamenii, suntem capabli sa traim in variante de viata si de relatii la care nu ne-am gandit anterior, povesti care ne extind orizontul si ne fac sa intelegem mai multe decat credeam.
Eu nu judec cu atata asprime infidelitatea altora, atunci cand aflu de ea. Stiu ca fidelitatea amoroasa e destul de dificila, din simplul motiv ca specia umana nici nu e facuta sa fie monogama.
Si eu ma plictiseam uneori de el. Stiu ca e scandalos pentru majoritatea oamenilor ceea ce spun eu aici, dar ar trebui sa nu reactionati rapid si sa va ganditi cateva minute la asta.
Nu judecati prea repedeNu spun ca recomand poliamoria. Repet, nu e pentru oricine. Dar va recomand sa va abtineti de la a judeca rapid ceea ce nu intelegeti. Si sa va ganditi ca voi insiva puteti ajunge sa traiti situatii care va par imposibile la inceput.
Cred ca oamenii ar trebui sa fie mai putin moralisti. Oamenii ar trebui sa fie pur si simplu mai atenti la celalalt, sa inteleaga mai mult si sa judece mai putin.
Sa accepte ca nu toate nevoile ne sunt indeplinite de un singur om. Si amoroase, si emotionale, si financiare, etc...
Uneori nevoile acestea sunt indeplinite de oameni diferiti... in acelasi interval de timp. Mare branza!
Un final fericitInca ceva: fidelitatea amoroasa e dificila. Si nu doar pentru barbati. Si eu am fost mereu tentata de alti parteneri si am dat curs tentatiei. Si am avut norocul sa am un partener stabil care a inseles ca nu e asa o mare drama.
In final eu si P. ne-am despartit, definitiv. Dar fara sa ne purtam pica ci dimpotriva, pastram unul despre celalalt o amintire frumoasa si avem respectul intact unul pentru celalalt.
Am inteles ca fidelitatea e o chestiune de context: adica intr-un context merge, in altul nu functioneaza si nu rezolvi nimic daca tragi de cineva sa se schimbe si sa devina sot cumintel si devreme acasa (ori nevasta devreme acasa).
Pentru ca, repet, fidelitatea e o constructie a cuplului respectiv si asa ar trebui sa ramana. Nu o norma impusa de altii.
Alte etape de viataEu si P. suntem in alta etapa de viata si aranjamentul nostru de relatie libera nu mai corespunde nevoilor noastre din acest moment. Eu am 35 de ani si as vrea sa am un copil, si un copil are nevoie de niste constante in viata, de o mama si de un tata prezenti.
Sunt acum cu cineva care isi doreste acelasi lucru ca mine si am ales sa nu fiu infidela nici macar cu privire. Mai ales ca actualul meu partener vine dintr-o familie foarte conservatoare, spre deosebire de P.
Pentru el, fidelitatea e centrala, dar nu dintr-un simt religios sau mai stiu eu ce, mai degraba dintr-un instinct al ordinii si asezarii vietii.
Adica nici el nu e un moralist si are viziuni progresiste cu privire la casatoriile gay si adoptia copiilor de catre acestia (e foarte de acord) precum si cu privire la euthanasie (medic fiind, el vede destui oameni care isi doresc mai degraba moartea decat suferinta atroce a unui cancer terminal si nu intelege de ce unii oameni cer dreptul la viata - inclusiv pentru fetusi cu malformatii - dar interzic dreptul la moarte).
Deci iata ca am norocul sa am in viata ca parteneri niste barbati deschisi la minte..
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1202 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018409 (s)