News Flash:

Alimente ideale pentru femei

3 Martie 2011
1058 Vizualizari | 0 Comentarii
Atat femeile, cat si barbatii, au nevoie de hrana cat mai sanatoasa - variata si naturala, pentru ca organismul sa functioneze cat mai bine. Insa, potrivit unor cercetari, anumite alimente sunt mai potrivite pentru femei, venind cu nutrienti in plus care ajuta la micsorarea riscurilor de a dezvolta anumite afectiuni.

Conform Cookinglight.com, iata care ar fi acestea:

1. Tomatele

Mai multe studii observationale au sugerat ca alimentele bogate in licopen, cum sunt tomatele, pot juca un rol important in tinerea departe a cancerelor de san si cervical. Dar, cum studii clinice nu au fost efectuate pentru a verifica aceasta ipoteza, pot fi mai multe variante, cum ar fi cea potrivit careia protectia impotriva celor doua cancere vine de la o dieta bogata in legume, mai degraba decat de la un singur aliment. Insa, chiar si asa, rosiile oricum sunt bune pentru sanatatea inimii.

Un studiu realizat cu ajutorul a aproximativ 40.000 de femei a aratat ca licopenul si alte fitochimicale consumate in preparate cu ulei pot proteja impotriva bolilor cardiovasculare.

Doza potrivita nu a fost inca stabilita.

2. Semintele de in

Acestea au trei potentiale beneficii: acizi grasi omega-3, fibre si lignani (compusi care lupta cu ami multe boli). Potrivit unui studiu, 40 de grame de seminte zdrobite pot elimina bufeurile, iar mai multe cercetari au sugerat ca acestea pot diminua nivelul colesterolului "rau" - LDL si al trigliceridelor. Iar semintele maro sau aurii pot juca un rol chiar si in combaterea cancerului la san.

Insa, in cazul in care esti insarcinata sau alaptezi este indicat sa eviti semintele de in, deoarece nu au fost realizate suficiente studii in domeniu.

Doza potrivita: 1-2 lingurite de seminte de in pe zi, dar nu intregi, deoarece sunt mai greu de digerat.

3. Varza Kale

Desi la noi se gaseste mai greu, varza Kale este un aliment bun pentru femei in special datorita antioxidantilor precum luteina, care protejeaza ochii. La acestia se adauga si vitamina C, calciu si vitamina K, de care organismul se pare ca are nevoie pentru a activa o proteina din oase care protejeaza impotriva osteoporozei.

Doza potrivita: avand in vedere ca o ceasca de varza Kale gatita are aproximativ 36 de calorii, nu prea sunt limite.

4. Somonul

Acizii grasi omega-3 care se gasesc din belsug in somon aduc beneficii oricarei persoane, insa femeilor indeosebi. Studiile arata ca grasimile din aceasta specie de peste gras pot ajuta la indepartarea depresiei post-natale, mai ales daca femeia gravida consuma mai mult somon in al treilea trimestru de sarcina. In plus, acizii omega-3 sunt esentiali pentru dezvoltarea creierului si a sistemului nervos central ale fatului si, mai mult, ajuta si la mentinerea sanatatii inimii.

Doza potrivita: doua portii de somon (sau alt peste gras), de aproximativ 120 de grame, pe saptamana.

5. Sucul de merisor

Acesta este recomandat pentru tratarea infectiilor tractului urinar, datorita antioxidantilor numiti proantocianine, care impiedica bacteriile sa se instaleze pe peretii vezicii urinare, unde se pot multiplica, in acest fel cauzand o agravare a infectiei sau chiar determinand aparitia infectiei.

Doza potrivita: aceasta variaza, insa este important sa consumi suc suta la suta natural si neindulcit, pentru a evita excesul de zahar (o ceasca are cam 60 de calorii).

6. Iaurtul simplu

Acesta ofera o cantitate dubla de proteine comparativ cu majoritatea celorlalte tipuri de iaurt. Nivelul scazut de carbohidrati (7 grame fata de 25 de grame la iaurturile cu fructe) ajuta la mentinerea glicemiei cat mai constanta.

In plus, in ceea ce priveste proteinele, studiile indica faptul ca un nivel ridicat de proteine (30% din totalul zilnic de calorii) ajuta femeile sa slabeasca, sa isi mentina masa musculara si le ajuta sa imbatraneasca mai sanatos. Institutul de Medicina sugereaza un consum de 0,8 grame de proteine la fiecare kilogram din greutatea corporala.

Doza potrivita: orice cantitate.

7. Nucile

Potrivit unui studiu, doar 56 de grame de nuci consumate zilnic au ajutat la intarzierea dezvoltarii cancerului la san si au incetinit cresterea tumorilor la soareci. Nucile sunt o sursa vegetala de acizi omega-3 si contin si fitosteroli (un tip de antioxidanti).

Doza potrivita: fiind destul de bogate din punct de vedere caloric, indicat ar fi sa mananci cam 20 de jumatati, adica aproximativ 30 de grame, ceea ce inseamna 185 de calorii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

1 tomatele 4 somonul 7 nucile
Distribuie:  

Realitatea.net

Yve.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Lifestyle.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0853 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015591 (s)