Adele, marea castigatoare a galei BRIT Awards 2012, a facut un gest vulgar pe scena la adresa organizatorilor, care i-au intrerupt discursul de multumire, intrucat transmisiunea televizata se apropia de final, potrivit Reuters.
Cea de-a 32-a gala de decernare a premiilor BRIT Awards, considerate cele mai importante distinctii ale industriei muzicale britanice, a fost organizata marti seara, la Londra.
La inceputul galei, Adele a fost premiata la categoria "cea mai buna cantareata britanica solo", iar apoi s-a impus si la mult ravnita categorie "cel mai bun album al anului", gratie materialului discografic "21", spre sfarsitul unei gale televizate care a durat circa doua ore.
Intre aceste doua momente, artista britanica, in varsta de 23 de ani, si-a captivat inca o data fanii prezenti in sala O2 Arena din Londra cu o interpretare plina de entuziasm a hitului ei "Rolling In The Deep".
Adele a interpretat aceeasi piesa, live, si la gala premiilor Grammy, la inceputul lunii februarie, unde reactia spectatorilor a fost asemanatoare. Artista britanica a castigat sase premii Grammy, impunandu-se la toate cele sase categorii la care fusese nominalizata.
Adele a fost nominalizata la trei categorii ale BRIT Awards, printre care si "cel mai bun single britanic", trofeu care a revenit insa piesei "What Makes You Beautiful", interpretata de grupul One Direction, castigatorii unui concurs de televiziune.
In discursul ei de multumire, Adele a declarat: "Nimic nu ma face mai mandra decat faptul ca am venit acasa cu sase premii Grammy, iar acum am primit si premiul BRIT pentru cel mai bun album. Sunt atat de mandra ca sunt britanica si sunt atat de mandra ca ma aflu aici, in aceeasi sala cu voi toti".
Insa discursul artistei a fost intrerupt la jumatate de prezentatorul galei, actorul James Corden, pentru a invita pe scena trupa Blur, care trebuia sa cante in inchiderea galei, in conditiile in care transmisiunea TV trebuia sa se incheie. Fotografii au surprins-o in acel moment pe Adele facand un gest vulgar, aratand organizatorilor degetul mijlociu, insa nu se stie deocamdata daca gestul ei a fost surprins si de camerele de televiziune.
Gestul artistei britanice a devenit imediat "un subiect fierbinte" pe internet si pe platformele sociale, obligandu-i pe reprezentantii postului ITV, care au transmis gala BRIT Awards 2012, sa isi ceara scuze pentru faptul ca au intrerupt discursul cantaretei Adele.
"Gala BRIT Awards este un show live. Din pacate, programul se prelungise prea mult si a trebuit sa mergem mai departe. Ii cerem scuze lui Adele pentru acea intrerupere", a declarat purtatorul de cuvant al postului ITV, intr-o declaratie facuta publica la putin timp dupa incheierea galei.
Purtatorul de cuvant ai organizatorilor galei BRIT Awards 2012 i-a cerut si el scuze cantaretei intr-o declaratie oficiala, facuta dupa eveniment.
"Regretam ce s-a intamplat si prezentam scuzele noastre cantaretei Adele pentru faptul ca discursul ei a fost intrerupt, din cauza programului transmisiunii televizate. Nu dorim in niciun fel sa ignoram importanta realizarilor ei incredibile, intrucat ea a castigat cel mai important trofeu al galei de aseara. A fost premiul care a incucunat un an incredibil pentru ea".
Trupa Blur, o prezenta celebra pe scena brit pop-ului din anii 1990, a incheiat gala BRIT Awards 2012, interpretand live cateva dintre hiturile sale, precum "Girls and Boys", "Song 2" si "Parklife". Trupa Blur a fost recompensata in cadrul galei cu un premiu pentru intreaga cariera.
Trupa Coldplay a deschis gala de aseara interpretand piesa "Charlie Brown" de pe cel mai recent album, "Mylo Xyloto", si a fost urmata pe scena de grupul Florence and the Machine care a interpretat piesa "No Light No Light".
In cadrul galei organizatorii au inclus si doua momente tribut, in memoria cantaretei americane Whitney Houston, decedata pe 11 februarie, si a cantaretei britice Amy Winehouse, care a murit la Londra, in iulie 2011.
Artistul care a primit cele mai multe nominalizari in acest an a fost Sheeran, cantautorul in varsta de 21 de ani fiind nominalizat la patru categorii: "cel mai bun album" ("+"), "cel mai bun single" ("The A Team"), "cel mai bun cantaret britanic solo" si "cel mai bun cantaret britanic debutant".
Dupa ce a interpretat o versiune acustica a piesei sale "Lego House", Sheeran a primit doua trofee, impunandu-se la categoriile "cel mai bun cantaret britanic debutant" si "cel mai bun cantaret britanic solo".
Rihanna, care a primit pentru a doua oara consecutiv trofeul "cea mai buna cantareata internationala", a interpretat in direct piesa "We Found Love".
Lana Del Rey s-a impus la categoria "cel mai bun artist international debutant".
Foo Fighters a triumfat la categoria "cel mai bun grup international", trupa Coldplay s-a impus la categoria "cel mai bun grup britanic", iar Bruno Mars a fost desemnat "cel mai bun cantaret international".













