Ciudatenii despre vise
Oboseala la volan? Sfaturi pentru a ramane concentrat
Brad Pitt - un cadou zburator de la Angelina si flori de la Jennifer
Pique o insala pe Shakira
Cum sa ai picioare criminal de frumoase
Secrete de slabit ale vedetelor
Justin Bieber a ramas fara pantaloni pe scena - VIDEO
De ce este bine sa mananci nuca de cocos
Horoscop: 16 mai
Eurovision 2012: Romania invata cum se danseaza Zaleilah - VIDEO
Video Monden
Babuta Barfitoare
Curatarea baii si inlaturarea mirosurilor neplacute
 

Baia, spatiu cu o functiune bine conturata, este incaperea de care omul modern este dependent, fiind utilizata pentru nevoile cotidiene. Folosirea sa zilnica, pentru diverse activitati, poate da nastere, insa, unor mirosuri neplacute. Baia ar trebui sa fie cea mai curata incapere dintr-o locuinta, prin urmare, este imperios sa stii cum sa o intretii. In cele ce urmeaza, iti prezentam cateva metode, cu ajutorul carora poti curata suprafete din baie si poti scapa de mirosurile neplacute.

Curatare vas de toaleta


Cea mai puternica sursa de mirosuri neplacute este vasul de toaleta. Curata capacul acestuia cu o carpa pe care ai presarat bicarbonat de sodiu. Dupa aceea, inlatura bicarbonatul cu o carpa umeda. Interiorul vasului il poti curata daca amesteci bicarbonat de sodiu cu otet alb. Dupa acest proces, poti adauga cateva picaturi de ulei esential de eucalipt, pentru un miros placut.


Curatare cada si chiuveta


Chiar daca lavoarul si cada par curate, ele trebuie sa fie dezinfectate in mod periodic. In cazul in care acestea sunt lipicioase, le poti curata cu o pasta formata din detergent, o lingura de otet si una de bicarbonat de sodiu.

Petele si mucegaiul formate pe perdelele din baie se pot inlatura cu un amestec din bicarbonat de sodiu si otet. Reimprospateaza mirosul scurgerilor, turnand apa fierbinte cu lamaie, mirosul mai putin placut al otetului din diferite solutii de curatare putand fi neutralizat tot cu ajutorul lamailor. In cazul in care ai tevi din cupru in baie, le poti curata daca le freci cu o felie de lamaie, peste care ai presarat sare.

Calcarul care s-a format pe bateriile din baie se inlatura cu apa, sare si otet, in vreme ce capul dusului poate fi tinut intr-un vas cu otet, timp de cateva ore, pentru a-si recapata stralucirea.

Curatare gresie si faianta


Gresia si faianta se pot dezinfecta daca le cureti cu un amestec format din detergent si apa fierbinte. Sucul de lamaie poate ajuta si el in acest sens. Totodata, pardoseala din placi ceramice isi va recapata stralucirea, daca o speli cu apa si otet.

Curatare covor


Poti recapa stralucirea covorului din baie daca il vei peria cu o solutie alcatuita din apa si o lingura de bicarbonat de sodiu. De asemenea, ii poti pastra aspectul curatandu-l cu un amestec format din doua parti de apa calda si una de otet alb.

Mirosuri placute


Dupa ce ai curatat toate aceste suprafete din baie, confera-i baii un miros placut, aplicand pe lavoar, cada, capacul vasului de toaleta si in diferite zone ale baii cate o picatura de ulei esential de eucalipt, lavanda sau menta. O alternativa o reprezinta vanilia, scortisoara, cuisoarele si cojile de citrice, care au si proprietati antibacteriene.

Distribuie
Bookmark

Clipuri comice

Mai multe articole